Sporește numărul înaintașilor săi

Este scoborâtor din Udeștii lui Eusebiu Camilar, localitate rurală consemnată pe „harta literaturii române” cu cei mai mulți scriitori ridicați de aici. Amintesc, în treacăt, doar câteva nume numai pentru a-mi susține afirmația, cu scuzele de rigoare în cazul când am omis pe cineva: Eusebiu Camilar, Constantin Ștefuriuc, Mircea Motrici, Liviu Popescu, Ioan Marțolea, Gavril Rotică, Constantin Călin, Grigore Foit, Haralambie Mihăescu, Dionisie Udișteanu etc.

 

Dacă avem în vedere și cei aproximativ 250 de absolvenți de studii universitare, de-a lungul unui secol și mai bine (în toată localitatea: „Udești, o comună din Țara de Sus”, Ioan Marțolea), avem deja conturată imaginea colectivă evolutivă a omului de la țară, în speță a udeșteanului față de binefacerile cărții. În concordanța acestui precept civic și etic, părinții lui C. Moraru, gospodari de frunte din satul Udești, își susțin fiul pe drumul anevoios al cărții. Școala primară și gimnaziul le urmează la Udești, iar studiile liceale la „Nicu Gane” din Fălticeni, apoi Academia de Științe Economice (ASE) București. La Liceul „Nicu Gane” am fost colegi de clasă și tovarăși de drum. Fiind elevi interniști, sâmbăta, pe care o așteptam precum „ziua Paștelui”, căpătam învoire pentru a ne reîntoarce acasă, eu la Pleșești, Costică la Udești. După masa de prânz, cu trăistuțele în spate, pe vreme bună sau rea, având punct de reper „Dealul Halmului”, o luam apostolește către acolo. Din colț de la „Maternitate”, coboram pe strada Pleșești Gane, numită astfel de primarul orașului Fălticeni (1944-1946), celebrul institutor V. Costăchescu, fost dascăl la Pleșești Gane între anii 1901-1916. Treceam podul de la „Nada Florilor”, urcam drumul cotit de la Țarna Mare, lăsam în urmă pârâul de la Petiuța și luam în piept Halmul întâi. Acolo sus, pe platou, ne așezam pe ghizdelele unei fântâni cu colac de piatră și ne ogoiam setea dintr-o trocuță de lemn de răchită pe care o cufundam în ochiul de apă la care ajungeam cu mâna. „Apa vie” din fântâniță ne înzdrăvenea încât nu știam când făceam Halmul al doilea. Din „Gura Halmului”, la doar 2 kilometri, se răsfirau casele satului Pleșești. Eram fericit că în curând îi revedeam pe cei dragi (părinți, frați), dar bietul Costică, sărăcuț de mine, mai avea până acasă hăt mult și bine. Era la jumătatea drumului dintre Fălticeni și Udești; mai avea până acasă 8 kilometri. Uneori, chiar dacă se întuneca pe la Pleșești, deși trebuia să treacă prin pădurea de la „Podul rușilor”, pe Costică nu-l putea opri nimeni să se ducă acasă. A doua zi, duminică, aproape de amiază, Costică îmi bătea în poartă: „Hai, avem mult de învățat pentru mâine!”. Ne întorceam, Dumnezeu știe cum, parcă mergeam la moarte, nu ne trăgea ața deloc. Și astea le făceam ritmic: sâmbăta și duminica. Despre internat și mâncare, mai că n-aș vrea să-mi amintesc – ne omoram pentru o bucată de mămăligă! După absolvirea ASE-ului bucureștean, Costică a devenit unul dintre economiștii de bază ai județului Suceava, îndeplinind succesiv responsabilități dintre cele mai onorante, de la economist stagiar, șef serviciu la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, șef serviciu plan, organizare, normare, salarizare. După Revoluție, până la pensionare, a îndeplinit funcția de director la Direcția de Muncă și Protecție Socială. După pensionare, Costică a devenit un frecvent colaborator al ziarului „Crai nou”, luând poziție în articolele sale împotriva modelului absurd de austeritate aplicat în special pensionarilor. Pentru noi, vultureștenii, Costică Moraru este cel mai aprig susținător al ideii de tratament nediscriminatoriu față de localitățile care au aparținut cândva Regatului României, acum incluse în spațiul generic cunoscut sub numele de Bucovina. În multe din articolele sale a militat pentru modernizarea DJ 208C – rămas în istorie sub numele de „Drumul lui Cuza” (Liteni – Fălticeni), pe care a trecut însuși „Domnul Unirii”. Costică Muraru este familist, doamna sa este medic, medic este și fiul său, care și-a câștigat celebritatea în domeniu, vindecând și alinând suferinței cum îi treci pragul. Prin harul scrisului, al dragostei față de frumosul artistic, față de înaintașii noștri, de consătenii săi scriitori consacrați, spre lauda lui, C. Moraru sporește numărul acestora. Prof. MIHAI NICHITA P.S. Satisfăcând pofta de statistici a unora, amintesc că Boroaia are un număr record de generali, iar Vultureștii cei mai mulți preoți, prin „dinastia Argatu”.