Răpirea din Bosanci

Dramă mai mult sau mai puțin telenovelistică în clanul Stănescu din comuna Bosanci. O pirandă în vârstă de 13 ani, „căsătorită” de circa o lună cu un tânăr de 20 de ani, a fost răpită de pe stradă de membrii unui clan din Târgu Neamț, aceștia din urmă cerând familiei socrului mare, în schimbul ei, răscumpărare: 1000 de lei!
 

Duminică, la ora 18.40, IPJ Suceava a fost sesizat despre faptul că persoane necunoscute au luat-o pe minora Paula Stănescu, de 13 ani, din comuna Bosanci, au urcat-o cu forța într-o mașină și au dispărut în direcția Fălticeni. S-a declanșat acțiune polițienească specifică și, în urma activităților întreprinse de către cadrele Secției de Poliție Bosanci, autoturismul în cauză a fost identificat în apropierea iazului de la Cumpărătura, în interior aflându-se 3 persoane și minora în cauză. Pentru imobilizarea celor 3, care se manifestau agresiv în limbaj și gestică, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, un agent de poliție, după folosirea somațiilor legale de mai multe ori, a executat două focuri de avertisment în plan vertical. S-a procedat la identificarea celor 3 persoane, stabilindu-se că aceștia sunt: Dumitru Lăcătuș, de 39 de ani, Florin Oțel, de 24 de ani, și Mureș Lăcătuș, de 23 de ani, toți din municipiul Târgu Neamț, județul Neamț. Paula Stănescu se deplasa prin centrul localității Bosanci, împreună cu o prietenă cu o fetiță în brațe, timp în care autoturismul s-a apropiat de cele două. Unul dintre cei trei suspecți ar fi lăsat copilul într-un șanț, le-ar fi imobilizat pe pirande și le-ar fi urcat în vehicul, după care șoferul mașinii a dat să demareze spre Cumpărătura. Pentru că fetița rămasă în afara mașinii plângea amarnic după mama ei, aceasta a fost lăsată să plece. Pe drum, Dumitru Lăcătuș l-a apelat telefonic pe Bradu Stănescu și i-a spus că, dacă o vrea pe sora sa, să vină cu 1000 lei. „Aceste aspecte sunt confirmate de victima minoră și de alte persoane care l-au auzit pe Bradu S. vorbind la telefon”, se arată în comunicatul Poliției. Care adaugă: „Dumitru L. declară că nu a luat pe nimeni și că el a venit la Bosanci să-și viziteze fiica, ce este măritată în localitate”… În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lipsire de libertate în mod ilegal”, iar în urma probatoriului administrat suspecții au fost reținuți 24 ore, fiind introduși în arestul IPJ Suceava pe bază de ordonanță. Vânzoleală mare, ieri în fața sediului clădirii care adăpostește parchetele sucevene. Numeroși membri ai celor două clanuri au ținut să fie prezenți acolo unde urma să fie aduși oameni de-ai lor, unii cu reclamația, alții în cătușe. Nimeni nu a făcut însă scandal, atmosfera fiind una cât se poate de pașnică. Din câte se pare, membrii marcanți ai celor două grupări ajunseseră încă de cu seară la o înțelegere. În fața reporterilor, fiecare dintre părți a avut versiunea sa, bulibășeala întru stabilirea declarativă a derulării faptice fiind totală, reală și de neînlăturat. Că Dumitru Lăcătuș, zis Paraipan, venise la ziua fetei lui, măritată acum doi ani în Bosanci, că ar fi vrut s-o ia acasă, dar că aceasta nu ar fi fost lăsată, că cei trei ar fi avut portbagajul plin cu arme albe – bâte și săbii. Că fata lui Paraipan ar fi fost sistematic bătută la socri, care nu o suportau. Că Paraipan ar fi cerut 3000 de lei, apoi 2000, pentru ca, în finalul negocierii telefonice, să se ajungă la 1000 de lei. Că rușinea fetei lui are și n-are preț. Că tânărul care o luase de nevastă cheltuise ceva bani cu nunta, iar acum ar fi vrut banii înapoi… Că „țâganii s-au împăcat, după legea lor țâgănească” și că nu e vorba de niciun caz de răpire, pentru că nu ar exista „dovada, dovada, dom’le!” În tot acest peisaj de balamuc domestic, în care cel mai potrivit termen, „bulibășeală”, și-a găsit fără niciun fel de efort corespondent în sfânta realitate imediată, nu apare, însă, nicăieri, la niciuna dintre părți, victima… De ce a considerat necesar răpitorul să o răpească tocmai pe dânsa? De ce acesta a cerut bani pe ea, dacă piranda în chestiune n-ar fi avut vreo legătură cu problema lui? De ce atât de puțini bani, dacă tot s-a apucat s-o răpească? De ce a cerut, până la urmă, răscumpărare, știind că în lumea aparte a țiganilor astfel de obiceiuri sunt rare spre deloc? Întrebări pe care le-am pus reprezentanților ambelor clanuri, dar care, din nou, au generat o căruță de răspunsuri și niciunul. A sosit, la un moment dat, însoțită de prietena ei și mama-soacră, la Parchetul de pe lângă Judecătorie, și victima, care a tăcut, urcând scările către procurori smerită, cum îi șade bine unei pirande care nu e de capul ei. În cursul după-amiezii, cei trei nemțeni au fost prezentați Judecătoriei Suceava cu propunere de arestare preventivă. Toți trei sunt recidiviști, ne-au informat surse judiciare, iar unul dintre ei, care a fost liberat din penitenciar de foarte curând, are la activ o infracțiune similară, tocmai aceea pentru care a fost condamnat. Ședința de judecată, începută la ora 18.00 s-a terminat la ora 20.45. După deliberări prelungi cei trei au fost arestați preventiv pentru 29 de zile. Tot aseară, judecătoria Suceava a mai arestat un membru al clanului Lăcătuș, în același dosar.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI