Trebuie să exploatăm potențialul „zestrei medievale” a Sucevei

afirmă primarul municipiului, Ion Lungu
„Zestrea medievală” a municipiului Suceava trebuie exploatată, a afirmat, ieri, primarul Ion Lungu, arătând că dorește ca festivalul medieval de la Suceava să aibă o amploare cât mai mare și să devină un eveniment de importanță națională.
 

„Vom organiza festivalul medieval în două locații: în Cetatea de Scaun și la Curtea Domnească. Avem această zestre medievală pe care puține orașe o au și trebuie să exploatăm acest potențial”, a subliniat șeful administrației locale sucevene. Lungu a evidențiat că Cetatea de Scaun a Sucevei este în plin program de restaurare, consolidare și reamenajare, iar Curtea Domnească va fi amenajată cu sprijinul unei firme spaniole specializate. El a spus că proiectul de punere în valoare a Curții Domnești va fi prezentat, cel mai probabil, în luna septembrie, când reprezentanții firmei spaniole vor reveni la Suceava. Potrivit propunerilor de până în prezent, Curtea Domnească situată în zona centrală a municipiului Suceava va fi pusă în valoare prin realizarea unei construcții din sticlă ce va folosi zidurile actuale, urmând ca acest spațiu să fie șantier arheologic vizitabil dotat cu utilități pentru turiști. Propunerea pe care se lucrează în prezent, realizată de arhitectul bucureștean Gheorghe Sion, specialist în monumente istorice, prevede realizarea unei construcții, în formă de U, din sticlă, care folosește zidurile actuale și păstrează și arhitectura medievală. “Se va pune în evidență primul nivel al Curții Domnești, nivelul din lemn din perioada Petru Mușat, Alexandru cel Bun”, a spus Ursu. Consiliul Local Suceava a aprobat, în luna martie, asocierea cu firma spaniolă Arena Teatro SL specializată în gestionarea patrimoniului istoric în vederea punerii în valoare a Curții Domnești din zona centrală a municipiului. Firma spaniolă va întocmi, gratuit, documentația pentru reabilitarea Curții Domnești, urmând ca apoi să fie găsite surse de finanțare pentru realizarea lucrărilor. Autoritățile sucevene doresc să finanțeze un proiect prin care Curtea Domnească din zona centrală a municipiului, în prezent șantier arheologic, să fie amenajată pentru vizitare și, totodată, restaurată pentru a arăta la fel ca în perioada domniei lui Ștefan cel Mare. Construcțiile din complexul care formează Curtea Domnească au fost edificate pe parcursul secolelor XIV-XV, fiind începute în timpul domniei lui Petru I Mușat, continuate de Alexandru cel Bun, iar în timpul domniei lui Ștefan cel Mare au fost refăcute din piatră și cărămidă. La ediția din acest an a Festivalului Medieval, „Ștefan cel Mare” care s-a încheiat duminică, au participat aproximativ 14000 de persoane, potrivit numărului de bilete vândute de organizatori.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: