Arhivă pentru iulie 27th, 2011

Aproape 40 de absolvenți de liceu s-au înscris la meditații gratuite pentru bacalaureat

Actualitate, Crai nou nr. 5707 din 2011-07-27 27 iulie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  În cadrul programului de meditații gratuite oferit de Universitatea Suceava absolvenților respinși la prima sesiune a bacalaureatului s-au înscris 38 de elevi, dar lista rămâne deschisă până la finalul acestei săptămâni, a anunțat conducerea universității. „Pentru sesiunea de admitere din septembrie 2011, Universitatea «Ștefan cel Mare» din Suceava vineCiteşte

Miting aviatic la Aerodromul Floreni

Actualitate, Crai nou nr. 5707 din 2011-07-27 27 iulie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Aerodromul Floreni sărbătorește pe 30 și 31 iulie aniversarea unui an de la deschiderea oficială.   Programul celor două zile include evoluții de zbor, iar publicul spectator care se va încumeta, va avea posibilitatea să facă zboruri demonstrative alături de piloți experimentați. Duminică va avea loc și aniversarea în cadruCiteşte

Zi calmă pentru leu

Actualitate, Crai nou nr. 5707 din 2011-07-27 27 iulie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Leul a avut ieri o ședință mai calmă, el înregistrând aprecieri față de principalele valute.   Nu la fel de bună a fost ziua pentru dolar, care atingea un minim istoric față de francul elvețian, raportul coborând până la 80 cenți, sau față de euro. Cursul euro cobora de laCiteşte

Începe plantarea noilor stâlpi din sistemul de iluminat public

Actualitate, Crai nou nr. 5707 din 2011-07-27 27 iulie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La Suceava au sosit primii 20 de stâlpi care îi vor înlocui pe cei din vechiul sistem de iluminat public de magistrala rutieră centrală.   Anunțul a fost făcut de viceprimarul Viorel Seredenciuc, care a declarat că „plantarea” acestora în fundații a început de ieri, din cartierul Burdujeni, din dreptulCiteşte

Primăria suceveană a tras în acest an peste 11,6 milioane de lei

Actualitate, Crai nou nr. 5707 din 2011-07-27 27 iulie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Mai mult de 5,68 milioane lei au luat calea reabilitării zonei centrale a Sucevei   În prima jumătate a acestui an, municipalitatea suceveană a avut trageri de peste 11,6 milioane de lei din creditul pus la dispoziție de Dexia Kommunalkredit Bank AG Viena – se arată într-o informare aCiteşte

Polițiștii locali vor amenda producătorii care își desfac marfa în jurul piețelor agroalimentare

Actualitate, Crai nou nr. 5707 din 2011-07-27 27 iulie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Amenda este cuprinsă între 50 și 500 de lei   Desfacerea produselor agroalimentare de către producătorii individuali în afara sectoarelor speciale destinate acestei activități în piețele din municipiul Suceava va fi aspru sancționată, potrivit unei modificări care va fi adusă HCL nr.89/2011 privind normele de bună conviețuire, ordine șiCiteşte

Sunt așteptați în jur de 100 de meșteri din toată țara

Actualitate, Crai nou nr. 5707 din 2011-07-27 27 iulie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Meșteri populari din toate zonele etnografice reprezentative ale țării, în jur de 100, sunt așteptați la cea de-a XVI-a ediție a Târgului meșterilor populari care se va desfășura în perioada 29-31 iulie 2011, la Muzeul Satului Bucovinean, din apropierea Cetății de Scaun. Vor putea fi admirate și cumpărate laCiteşte

Apă cu mai mult clor în robinete și la Rădăuți

Actualitate, Crai nou nr. 5707 din 2011-07-27 27 iulie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  După Fălticeni, și apa rădăuțenilor va avea o concentrație mai mare de clor, față de maximul admis, la ieșirea din Stația de tratare Măneuți, din cauza unor lucrări de reabilitare și optimizare a sistemelor de alimentare cu apă, a informat Direcția de Sănătate Publică Suceava. Agenția din Rădăuți aCiteşte

“Avem echipă providențială pentru a conduce învățământul românesc la standardele dorite și absolut necesare pentru întreg spați

Crai nou nr. 5707 din 2011-07-27 , Politică 27 iulie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Deputata PDL de Suceava remarcă “aura școlii sucevene ale cărei rezultate sunt recunoscute ca incontestabile” și subliniază că noul an de învățământ va aduce “schimbarea la față” a sistemului prin “întoarcerea la ceea ce era bun în școala românească” și printr-un număr semnificativ de “noutăți absolute”   Deputatul PDLCiteşte

Evenimentele săptămânii la Iulius Mall

Actualitate, Crai nou nr. 5707 din 2011-07-27 27 iulie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Se poartă promoțiile! – La IULIUS MALL împătimiții de shopping se bucură de prețurile cele mai mici din an.   Până la 70% au ajuns promoțiile la TERRANOVA, KENVELO, PEACOCKS, STEILMANN, SAMSONITE, SEPHORA, SOPHIA și ELY ALINDOR și 60% SPRIDER STORES și BE YOU. La jumătate au fost tăiate prețurileCiteşte

SUMARUL EDIȚIEI