Potrivit purtătoarei de cuvânt de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, insp. Laura Hacman, din cei 770 candidați validați pentru concurs, 647 au fost prezenți ieri în centrele de examen de la Colegiul „Al. I. Cuza” și Școala „Miron Costin”, iar 73 de candidați au ieșit din săli cam la o oră după primirea subiectelor. Probleme a avut și o candidată la un post de educație fizică, de la Centrul de examen de la Școala „Miron Costin”, care ne-a declarat, la ieșirea din concurs, că a fost scoasă din sală și verificată la sânge. „M-au suspectat de la început, nu știu de ce. M-au întrebat dacă am vreun aparat asupra mea, am spus că nu și m-au lăsat să intru înapoi și să scriu, dar m-au supravegheat tot timpul. Vă dați seama în ce stare eram! Am scris totuși ceva, numai ultimul subiect nu l-am făcut”, ne-a spus M. C. Cei 574 de candidați rămași pe baricadele concursului în speranța unei slujbe în învățământ se luptă pentru 74 de posturi, dar mulți știu deja că n-au șanse să se titularizeze, ci doar să suplinească. Toți cei cu care am stat de vorbă au spus că n-au fost deranjați de camerele de luat vederi montate, în premieră, în cele două centre de concurs. „Post nu este, nici nu știu de ce mai particip la concurs” Florin I. a participat la teza de mecanică, la centrul de la „Miron Costin”, și a susținut de mai multe ori acest concurs. „Subiectul la mecanică a fost relativ simplu, la subiectul doi a fost însă rezistența materialelor. Eu dau an de an examen și n-au dat până acum genul ăsta de subiect. Post nu este, nici nu știu de ce mai particip la concurs. N-am avut treabă cu camerele de luat vederi, dar unii colegi au fost deranjați”, a spus el. „Am dat la matematică, a fost ușor, dar n-am prea fost eu în formă. Eu am avut post de suplinitor la mine, la Soloneț. Camerele nu m-au deranjat, nici nu știu dacă au funcționat”, ne-a spus Iulia Rotaru, care a susținut examenul tot la centrul nr. 2 de la „Miron Costin”. Discipline cu posturi titularizabile foarte puține sau deloc sunt engleza și româna. „Am dat la limba și literatura engleză, mi s-a părut destul de abordabil subiectul. Am pre-dat prin suplinire la Rădăuți, dar aș vrea un post la Suceava sau cât mai aproape de casă”, ne-a spus Simona Spirescu. „Am dat la română, unde nici nu sunt posturi titularizabile. Am predat un an la Stulpicani și am dat examen pentru suplinire, în continuare”, spune și Monica Dumbravă. De la anul, titularizarea se va face la nivelul școlii, iar despre asta unii candidați spun că e un lucru bun, alții că depinde de decizia directorului. „Totul depinde de director, e la latitudinea lui, dar dacă te cunoaște părerea mea e că poate face favoritisme”, a fost de părere o candidată. Potrivit datelor MECT, la concursul de ieri s-au înscris 38.064 de candidați, dintre care 4.237 absolvenți din promoția 2011, cele mai mul-te opțiuni fiind pentru posturi de educatoare, institutori/învățători, română, engleză, educație fizică și sport, matematică. Lucrările de la examenul de titularizare vor fi transportate în mai multe centre de corectură din toată țara, pe discipline, cu delegați și jandarmi – ne-a precizat insp. Hacman. Rezultatele vor fi publicate pe 18 iulie, iar contestațiile se depun pe 19 iulie, până la ora 17.
Concurs de titularizare la Suceava
Mai mult de 10% din candidații suceveni prezenți ieri la concursul de titularizare s-au retras după primirea subiectelor, invocând motive personale, iar un candidat la un post de geografie a fost eliminat pentru tentativă de fraudă din Centrul de examen nr. 1 (“Al. I. Cuza”).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii