Anunțul este făcut de viceprimarul Viorel Seredenciuc, care a declarat că va propune primarului Ion Lungu să înainteze Consiliului Local o inițiativă legislativă în acest sens. „Domnul profesor Diaconescu a fost formator de personalități, foarte mulți cetățeni ai municipiului Suceava terminând Institutul de învățământ superior, ulterior Universitatea «Ștefan cel Mare». Deci foarte mulți oameni au de recunoscut meritele domnului profesor”, a spus adjunctul șefului executivului local, menționând că mulți dintre viitorii locuitori ai cvartalului au fost discipoli ai prof. univ. dr. ing. Diaconescu, iar alții sunt studenți la universitatea suceveană. Seredenciuc a reamintit că, în anii 80, Emanuel Diaconescu a pus bazele învățământului superior tehnic din municipiul Suceava și a fost primul rector al Universității „Ștefan cel Mare”, instituție de învățământ „creată cu aportul capital al domniei sale”. Emanuel Diaconescu a fost membru corespondent al Academiei Române, fiind distins, de președintele României Ion Iliescu, cu Ordinul „Serviciul credincios în grad de mare cavaler”, pentru merite deosebite în activitatea științifică și didactică, precum și pentru contribuția adusă la ridicarea prestigiului Universității „Ștefan cel Mare”. Din anul 2004, era cetățean de onoare al municipiului Suceava. Fostul rector a condus destinele învățământului superior sucevean între anii 1990 și 2004, încetând din viață la finele săptămânii trecute, la vârsta de 67 de ani.
O arteră din viitorul cartier Tătărași va avea numele fostului rector al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. ing. Emanuel Diaconescu, trecut recent la cele veșnice.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii