Cine este, de fapt, prostul ?

“Dineu cu proști”, o comedie de zile mari jucată pe scena Casei de Cultură din Suceava Umorul și măiestria marilor actori ai teatrului românesc au făcut, o dată-n plus, deliciul spectatorilor suceveni, care au umplut, luni, sala mare a Casei de Cultură Suceava, când a fost adusă pe scenă piesa de teatru “Dineu cu proști”.
 

Din distribuția spectacolului au făcut parte Horațiu Mălăele, Șerban Ionescu, Cristina Ciuciulică, Medeea Marinescu, Alexandru Bindea, Dorin Andone și Alexandru Georgescu. Comedia lui Francis Veber, tradusă în limba română cu titlul “Dineu cu proști”, are ca temă centrală “prostia”, plecând de la ideea unui editor bogat, care se învârte într-un cerc de prieteni intelectuali, snobi, care au găsit o metodă nefirească de a se distra și de a-și petrece timpul liber. Săptămânal, la inițiativa lui Pierre (Șerban Ionescu), grupul de indivizi se bucură de prezența unui invitat “special” pe care ei îl consideră prost, din cauza ocupațiilor și înclinațiilor pe care le are insul. La titlul de “prost perfect” este chemat de această dată personajul François Pignon care, la invitația lui Pierre, trebuia să participe la “Dineul cu proști”, fără a ști că urma a fi de fapt bătaia de joc a unor presupuși intelectuali. Însă în piesă apar răsturnări de situație, gafe care stârnesc râsul, lovituri de teatru, implicit o ratare neprevăzută a “Dineului cu proști” la care Pierre urma să se vadă cu prietenii săi. Paradoxal este faptul că taman “prostul” din piesă, care se presupunea a fi personajul interpretat de Horațiu Mălăele, îl va ajuta în final pe “falsul” intelectual, Pierre, în rezolvarea parțială a unei probleme ce a stârnit pe parcurs comicul mai multor situații. Așa, în final, autorul piesei ne servește, ca desert, o lecție de viață tratată cu rafinament și subtilitate franțuzească: cine este, de fapt, prostul?… Fără artificii inutile și fără a „forța” mecanismele comediei, “Dineu cu proști” reușește să fie, credem, exact ceea ce și-a dorit: o comedie la care se râde mult și bine. Publicul sucevean a savurat din plin reprezentația celor șapte actori, la final doamnele din trupa de teatru primind flori din partea câtorva spectatori, iar actorii fiind îndelung aplaudați.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI