„Pentru partida de la Panciu avem o grămadă de indisponibilități în lot. Nu vor juca la acest meci Viziteu, Breniuc, Sava, A. Ciurlă, Plămadă și Pascal. Este un moment bun să verificăm potențialul celor mai tineri, care nu au avut ocazia să joace în meciurile oficiale. Lipsa fondurilor din perioada de iarnă nu ne-a permis să facem niciun transfer și nicio perioadă de pregătire optimă. Ne-am salvat de la retrogradare, dar ne prezentăm la ultimul meci al sezonului competițional 2010-2011 cu un lot mult subțiat. Să sperăm că în anul care vine vom avea pe ce să ne bazăm”, a declarat antrenorul principal al echipei Rapid Suceava, Ioan Radu. În ultima etapă a Seriei I a Ligii a III-a se vor juca partidele: CS Panciu – Rapid Suceava Ceahlăul II Piatra Neamț – Petrotub Roman FC Onești – CSM Pașcani Poli Galați – CSM Focșani ACS Bacău – Luceafărul Botoșani
În ultima etapă a sezonului competițional 2010-2011 al Seriei I a Ligii a III-a Rapid CFR Suceava va evolua pe terenul celor de la CS Panciu. Ambele formații sunt scutite de emoțiile retrogradării și nu pun mare preț pe acest ultim joc de campionat.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii