Potrivit liderului democrat-liberal, trebuie găsite soluții care să ducă la o creștere a absorbției fondurilor europene, problemele majore în acest sens fiind legate de lipsa cadastrului și de reglementările privind achizițiile publice. Flutur a arătat că în domeniul agriculturii, unde alocarea de la Uniunea Europeană este de zece miliarde de euro, au fost depuse 60.000 de proiecte din care au fost selectate 31.000, iar plățile efective reprezintă 21 la sută din valoarea proiectelor aflate în finanțare. El a mai spus că finanțarea UE pentru aceste proiecte va crește de la 75 la sută, în prezent, la 90 la sută, ceea ce înseamnă că va scădea cofinanțarea. Totodată, Gheorghe Flutur a mai declarat că, în cazul sprijinului pentru tineri în mediul rural, acesta va crește de la 25.000 de euro, în prezent, la 40.000 de euro. Prim-vicepreședintele PDL a mai declarat că o sumă de 150 de milioane de euro a fost alocată pe o submăsură în cadrul PNDR, pentru refacerea zonelor afectate de inundații, în special pentru drumuri și corectare torenți. El a arătat că suma maximă pentru un obiectiv este de 1,5 milioane de euro, iar punctaje mai mari vor obține localitățile care au fost grav afectate de inundații. Flutur a precizat că sunt 800 de localități din țară care au fost afectate de inundații, iar șanse să obțină finanțări au cele care au lucrări mari de refacere.
În vederea absorbției fondurilor europene, s-a decis realocarea între axe în cadrul PNDR a sumei de 600 de milioane de euro, a anunțat, miercuri, prim-vicepreședintele PDL Gheorghe Flutur, arătând că acești bani urmează să fie folosiți pentru finanțarea proiectelor de construcție de ferme, fabrici de prelucrare sau pentru întreprinderi mici și mijlocii de servicii neagricole în mediul rural.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii