D’ale politicii (147)

– Un dicționar… alternativ –

 

> Evoluționism. Teorie ce a revoluționat și sfărâmat credința noastră milenară în originea noastră paradisiacă. Ipoteză științifică aptă de a ne induce un sentiment de dezamăgire intimă față de propria noastră libertate, față de pierderea dreptului la „liber arbitru”, de vreme ce ne transformă pe toți în „păpușile hormonilor și ai genelor noastre egoiste” – conform celebrei metafore a lui Richard Dawkins. > Faliment. Iată un alt fel de confirmare a vechiului dicton că dragostea prea înfocată te poate aduce în sapă de lemn: o mică firmă germană de curierat rapid a fost adusă la faliment de plata unei singure facturi: una în valoare de 35 mii euro(!?), reprezentând contravaloarea accesării liniilor erotice, de pe telefonul de serviciu, de către unul din cei 8 angajați. Bărbatul a fost, evident, concediat și dat în judecată, dar, până una-alta, firma și-a scos la mezat micul „parc auto”… > Fierbinte. Încălzirea globală poate deveni un factor major de insecuritate și conflict. Debitul Nilului ar putea scădea, treptat, până la 80% din cel actual, fapt ce va genera zeci de milioane de „refugiați de mediu”. Orientul Apropiat – care numără 5% din populația Lumii, dar deține doar 1% din resursele de apă – își va vedea resursele de lichid vital diminuate cu 20-40% la orizontul anilor 2050. > Gaga (Lady? Nu prea cred…). Iată ce gavarește concurenta numărul unu a Madonnei, vedeta de succes, „rățușca cea urâtă” ce ilustrează cel mai bine genialitatea programului PhotoShop și a trucajelor video: „De fiecare dată când mă culc cu un bărbat am ciudata senzație că toată creativitatea mi se scurge brusc prin vagin”. Abia acum am priceput schepsisul numelui de scenă al „noii Madonne” (iată o găselniță de promovare publicitară de două ori blasfemiantă!): gaga e onomatopeea ce redă vocea gâștelor, a gâsculițelor… > Mariaj. Autoritățile orașului egiptean Luxor sunt îngrijorate de ”febra cuplurilor mixte”, constituite din localnici de 25-30 de ani și femei occidentale trecute de 50 de ani. Acestea din urmă văd în aceste alianțe șansa de a-și regăsi tinerețea, iar tinerii egipteni întrevăd accesul la un statut social și material superior. Consecințe: scăderea natalității, dar creșterea numărului de „fete bătrâne” egiptene. > Obezitate (și IT). Americanii dețin mai multe computere personale decât cele 7 țări care-i urmează, luate împreună. Totodată, S.U.A. înregistrează cele mai multe decese și boli cauzate de obezitate decât au, cumulat, țările situate pe următoarele 7 locuri (între care Mexic, Germania, Spania, Austria și Canada). > Papesă (Ioana). E sigur că legenda femeii care a devenit Papă, păcălind rigidul cler catolic – unul sfâșiat de schisma protestantă prin sec. XVI, să nu uităm! – este un fals monumental! Asta deoarece acuzata „impostoare” ar fi trăit, de fapt, prin secolele cu numărul 9 sau 10, iar basmul cu „cacealmaua” feminină s-a născut după vreo 600 de ani. În realitate, tocmai clericii și consilierii din cancelaria Papei Ioan al VIII-lea (aflat la cârmă între 872 – 882), excedați de moliciunea, de timiditatea acestuia, l-au poreclit, în culise, „Papesa Ioana”. Deoarece – cum ziceam –Vaticanul a încercat, de prin secolul XVII încoace, să se apere de pericolul schismei, divizării sale dogmatice, a avut inspirația să valorifice vechiul mit al femeii ajunse pe tronul papal printr-o nouă diversiune politică: cea a zvonului controlului obligatoriu, preliminar, al apartenenței de gen a noului Papă prin palparea, cu public fidel și curios, a testiculelor noului învestit, lăsate să atârne printr-o gaură făcută în scaun. Operațiunea era îndeplinită de un episcop care, în urma investigației, exclama „Duos habet et bene pendentes!” (Are două și care atârnă!). Atunci, conclavul exclama, la unison: „Deo gracias!” (Slavă Domnului!). > Reticență. Unii sociologi pun rezerva tipic britanică de a adopta sistemul metric (au păstrat „halba” în locul litrului pentru bere, cidru și lapte – nu și pentru combustibil, unde litrul a înlocuit „gallonul” – și nu au renunțat la „milă” în favoarea kilometrului) și a se supune altor „reguli de armonizare” ale U.E. pe seama faptului că insula nu a mai fost invadată din anul…1066! Ar putea fi acest argument o explicație cu funcție de scuză pentru „adaptabilitatea” (dusă uneori până la cameleonism) românilor, așezați de destin la o „răscruce de vânturi”, de interese, de culturi? > Selecție (pozitivă). Oamenii în vârstă – îmi spunea cineva – devin încăpățânați „arheologi de sentimente, de amintiri”. Vârsta lor de aur – pe care vor să o retrăiască cu cât înaintează în vârstă – este copilăria, adolescența timpurie. Dar eu – care am avut o copilărie normală, fericită și am o memorie bună – nu-mi pot aminti scene, întâmplări, evenimente de atunci… Să fie valabil faptul că liniștea, firescul, bucuria senină nu lasă urme, iar memoria să ne fie – pervers și ostil – activată îndeosebi de drame, suferințe, ratări?