Absențe de marcă la Congresul/Convenția PDL

Da. Au fost absențe de marcă, dar nu e vorba de vectorii de imagine ai PD, nici de Stoica, Stolojan & co, foști președinți ai PNL, trecuți pe linie moartă la Convenția PDL, cică pentru a face loc lupilor tineri, ci de clarificări ideologice și programatice.

 

Pentru că noul-vechiul leadership ar fi avut nevoie de un modern vehicul doctrinar, unul actualizat, menit a retrezi energiile politice necesare unui nou început. Cu loialitate, continuitate și promisiuni deșarte nimeni nu va putea să relanseze partidul, nici să modernizeze statul, economia ori să ridice nivelul de trai. Recenta întrunire a delegaților PDL, principala formațiune a guvernării actuale, s-a dorit o manifestare de forță și unitate a unui partid aflat în pierdere vizibilă de viteză, încredere, voință și capacitate de a scoate România din criză. În acest scop, s-a apelat le regie, la efecte de PR și advertising, ca la orice spectacol de modă. S-au pregătit din timp echipe de traineri, agitatori și aplaudaci cu tricouri și pancarte, puși să ovaționeze delirant orice fac sau zic d-nii Băsescu, Boc și echipele lor de yesmeni, să ridice nivelul de adrenalină participanților și telespectatorilor. Dacă scenografia și costumația au fost strălucitoare, conținutul, majoritatea discursurilor, procedurile lipsite de fairplay au dezamăgit mare parte a celor prezenți, a presei și a observatorilor neutri. Și ei, și publicul au așteptat parcă altceva în afara automulțumirii, a lăudăroșeniei și a frazelor sforăitoare despre succese numai de ei percepute. Gogoașa cu cât de bine ne va fi de la toamnă, de la anul s-a răsuflat de mult. Spectacolul însă a meritat, căci la astfel de ocazii politica și politicienii se dau în stambă. Dl Petre Roman, singurul câștigător al speech-ului prezidențial, acuza „strălucirea mediocrității și transparența nerușinării”. Jurnaliștii vorbeau și ei de fandoseală, festivism, făcătură, circ, indecență și manipulare, inclusiv a propriilor membri, care trebuiau cumva motivați. De râs s-a râs copios, dar s-a și plâns. Au fost actori și de dramă și de comédie. Pierzându-și aderența la mase, mai marii portocalii au încercat de toate, de la trucul ieftin al lacrimilor de crocodil, demonetizat prin repetiții succesive, la comedianți cabotini din opera de trei parale și bufoni ingenui. Așa înțelege partidul dlui Băsescu arta bunei guvernări și științele politice. Numai că, după cacariseala dlui Paleologu, o flecăreală la mișto cu accente maneliste, evoluția a dat în dramoletă. Strigătul „Libertate! Libertate! Libertate!”, pronunțat cu ultimele puteri de Adrian Sobaru, după saltul în gol de la balconul Parlamentului, a reizbucnit tocmai la Congresul PDL. Dar cu o forță de nebănuit. Caz unic în analele democrației. Ai fi zis că, în sfârșit, se va trece la o analiză realistă a cauzelor proastei guvernări, a vieții interne de partid, a stilului de promovare a cadrelor doar de către liderul maxim, a necazurilor provocate degeaba unui popor prin decizii aiuritoare. Cui și pentru cine cereau libertate reprezentanții marcanți ai PDL când ei înșiși sunt partidul conducător? Evident, întrebarea e de dragul retoricii. Dacă cereau libertate pentru noi ar fi fost de înțeles. Mereu ne este călcată în picioare: de la libertatea cuvântului până la libertatea de a manifesta împotriva abuzurilor puterii. Mai grav e că scandările repetate se adresau liderilor actuali care s-au făcut luntre și punte să-i satisfacă orgoliul președintelui menținându-i în frunte pe omul său și pe protejați. Se spune că le-au dat o mână de ajutor serviciile secrete, parchetul și… bugetul de stat. Petru prima dată s-a înțeles clar că în partidul de la putere nu este libertate, nici democrație, că toate jocurile se fac la Cotroceni. În Modrogan se alcătuiesc doar strategii, programe pe care nu le ia nimeni în seamă. Că între politica de administrare a țării și ce ne perorează zilnic propaganda oficială nu este nicio legătură.