Alma Redlinger sau performanța spiritului tânăr…

Data de naștere a pictoriței și graficienei Alma Redlinger nu trebuie căutată în registrele stării civile, ci în exuberantele și incitantele compoziții, unde verva imaginativă și aplicația picturală vor surprinde prin viziune și vivacitatea unei imaginații menite să releve potențialul creativ al unui artist deschis către toate azimuturile.

 

În cazul său, putem vorbi despre o precocitate menită să rețină atenția unor maeștri ai avangardei artistice interbelice, să determine pe fondul unei remarcabile disponibilități pentru creativitate performanțe primite ca un dar divin și, evident, susținute de-a lungul anilor de temeinice studii, mai degrabă individuale decât sistematice. În mod evident, Alma Redlinger s-a născut cu vocația picturii și nu a făcut altceva decât să dea curs acestei predispoziții creatoare, expresiile începutului de carieră regăsindu-se și acum în modul cum gândește și rezolvă problemele de construcție plastică și sugestie a ei. Asemenea structuri sunt întotdeauna eșafodajul pe care se înalță ansamblul compozițional, întotdeauna dinamic și incitant prin soluții, tematică și spontaneitate. Interbelicul a aflat-o pregătită pentru momentul despărțirii de formulele comode, obosite prin exces repetitiv, al aceluiași tip de compoziții ale vremii, s-a înrolat în echipa celor care solicitau artei și publicului imperative schimbări de direcție, subiect rămas permanent deschis. Toată avangarda românească în pictură, începând cu Victor Brauner, H.Maxy, Marcel Iancu, Corneliu Michailescu, mai apoi Jacques Harold, mulți dintre ei confirmați în spațiul artistic occidental, în planul literaturii au lansat manifeste, iar Tristan Tzara și mișcarea Dada au intrigat și înviorat până la contestație poezia europeană. Din ecuație nu trebuie exclus nici André Breton ale cărui manifeste au aflat ecou și în spațiul artistic românesc. Prin toate aceste racorduri cultural-estetice am conturat atmosfera unui moment în care reorientările strategice ale artelor coincideau cu realități politice mai favorabile, unde ideea de libertate devenise frecventabilă. Pentru aspiranta la glorie de atunci, opțiunea pentru modernizarea limbajului plastic a părut singura ce ar fi putut să o racordeze spiritului timpului, când se lansau incitante manifeste de restructurare a imaginarului prea adormit în cutumele idilice sau pitorești contestate de cei lucizi sau vizionari, în favoarea unei permanente invocări a artei noi. Practic, acest schimb de generații și de mentalități a aflat-o pe Alma Redlinger nu atât în pragul unei previzibile afirmări conjuncturale, ci al unei opțiuni estetice de durată. Lecția ocazională, însușită la Academia liberă Guguianu, nu a fost altceva decât un pasaj, un interludiu ce anunța așezarea temeinică pe solul unei debordante creativități ale cărei seve nu s-au epuizat nici astăzi. În lumea artiștilor se spune adesea că desenul se învață, iar cu arta culorii te naști. Dacă la aceste elemente de eșafodaj adăugăm inteligența creativă, lucrurile pot atinge nivelul de autenticitate și performanță. Expoziția din martie 2011 de la Galeriile Dalles, strălucită prin selecția unor lucrări recente, dar și a câtorva din seria referențială, au reiterat interesul pentru recuperarea modelului interbelic, deși pictorița nu l-a părăsit niciodată. O fidelitate față de temele predilecte, așadar, unde intimitatea atelierului, prezența celor dragi, universul obiectelor umile, deschiderile de ferestre imaginare spre un fel de dincolo, de dialog cu fragmente din natura și anotimpurile omului conving prin naturalitatea ideilor și surpriza soluțiilor. Autoportretele, numeroase și personalizate prin distincția autoreferențială și prin caligramele picturii de atmosferă, identifică tribulațiile eului și prezența celor din proximitatea familială sau a cercului de prieteni. În autoportrete dezbate o enigmă, în portretele celor apropiați o dezleagă. Acest perimetru al intimității sugerează caractere, atitudini, mișcări, așteptări, entuziasme, melancolii toate asociate nevoii de a se mărturisi pe sine în fața celorlalți. În fapt, fără să scrie zilnic un jurnal intim, de familie, pictorița preferă să elaboreze o galerie de artă cu sentimentele nutrite față de fiecare. Universul său este unul al devoțiunii pentru pictură și pentru cei dragi. Construcția imaginii apelează la arhitecturi inefabile, spontane, generatoare de reflecții și atitudini, dar se gândește continuu pe sine în ceilalți, acceptați în spațul intimității mărturisitoare. Pentru Alma Redlinger a fi modern este o vocație. Mai mult chiar, un destin. Nu a căutat o formulă plastică individualizantă, ci ea a fost găsită de acest mod modern, spontan, expresiv, unde raporturile dinamice dintre forme translate în sfera culorii asigură impresia de spontan și permanentă prospețime. Portretele celor dragi sunt, de fapt, autentice scrisori de dragoste, scutite de ipocrizia portretelor la comandă. Latura ludică a pictoriței se învecinează rezervelor inepuizabile de umor, care nu ating nivelul hohotului necontrolat, ci doar pe acela al surâsului complice. Pensulația directă și inechivocă, verbiajul unor accente, asigură ansamblului o ritmică a suprafeței indusă ca efect al unei gândiri generoase și pozitive. Expoziția de la Suceava, primită cu entuziasm nedisimulat, a făcut din Muzeul Bucovinei din Suceava un spațiu al întâlnirilor elective durabile și, desigur, un reper de creativitate al unui aproape nonagenar. Dorința permanentă de a picta chipuri de ieri și de azi ca o aluzie la fărâma noastră de eternitate, de a fi permanent între oameni, iată secretul longevității și al valorii…