Doar scris-cititul ?

Mai mult ca sigur știți recenta veste emanată din Raportul Comisiei Europene privind „progresele înregistrate din învățământul UE”. Poate că ați urmărit și ceva reportaje televizate, caricaturale „sondaje” stradale, care ne-au livrat pe sticlă, ca spre o profundă confirmare, câțiva foarte expresivi analfabeți, de ambe sexe și de vârste toate, ca și cum ei ar alcătui masa, cheagul, fondul societății noastre. Dar poate că adevărul gol-goluț, inocent și… analfabet (adică exprimându-se/ etalându-se singur pe sine, într-un mod cât se poate de natural, precum o lucitoare minge de volei pe o plajă de nudiști) nu este departe.

 

Deși e uluitor să ți se spună, oarecum cu eleganță (mai cum seamă că, adesea, ce spun alții despre tine pare mai cu temei decât portretul pe care ți-l faci maimuțărindu-te în propria oglinjoară), că 40% dintre români (dintre aceia despre care înclin să cred că n-au citit și nu vor citi în veci aceste rânduri sau altele asemenea) „au dificultăți atunci când scriu și citesc” (ba și la socotit!). Ori, interpretat, 40% dintre ai noștri ca brazii (și, ca să nu se simtă nimeni exclus/ă, ale noastre precum – dacă vreți – ca trestiile) citesc/scriu rar, opintindu-se, bolborosind; și, se pare, în viețișoarele lor nici n-au nevoie să se-ncumete la asemenea cazne dătătoare de dureri de cap! Încă s-ar mai putea zice că ei (prostimea, pusă la un loc, întotdeauna reprezintă o forță mai mare decât cea a deștepților subțiri și dezbinați; și mai ales când prostimea e manipulată!) sunt fondul dur (și greu ca un lest) de cultură și de civilizație al României de azi și de mâine. Al unei Românii despre care nu (ni) se spune, dar despre care se bănuiește că are suficienți analfabeți și în ce privește libertatea, democrația, toleranța neprefăcută și neinstituționalizată; dar și în ce privește administrația, economia, sănătatea, învățământul etc.