Reprezentanți ai instituției gazdă Eco-Școala cu Clasele I-VIII „Ion Creangă” Suceava, profesorii organizatori Viorica Murărașu, Alexandrina Jijie și Daniel Ceobanu au asigurat cele mai bune condiții pentru desfășurarea concursului. La startul competiției s-au prezentat șase echipe cuprinzând 60 de elevi-sportivi. Comisia de înscriere și validare a concurenților, precum și cea tehnică, le-a comunicat sistemul mixt, pe două grupe de desfășurare a întrecerilor. În urma celor 8 partide deosebit de disputate s-au înregistrat 38 de goluri. Clasamentul final: 1. Școala cu Clasele I-VIII Nr. 9 „Ion Creangă” Suceava (10 p), prof. Daniel Ceobanu; 2. Școala cu Clasele I-VIII Nr. 11 „Miron Costin” Suceava (10 p), prof. Florentin Nitu; 3. Școala cu Clasele I-VIII Nr. 3 „Mihail Sadoveanu” Fălticeni (7 p), prof. Daniela Moroșanu și Ioan Chivu; 4. Școala cu Clasele I-VIII Nr. 5 „Bogdan Vodă” Rădăuți (0 p), prof. Radu Munteanu și Sorin Onciul; 5. Școala cu Clasele I-VIII Nr. 3 „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc (6 p), prof. Iulian Grămadă; 6. Grupul Școlar Cajvana (5 p), prof. Adriana Barbacariu. Nominalizări și evidențieri: Portarul competiției – Cosmin Răzvan Nan, Școala Gen. Nr. 9 Suceava; Golgheter – Iulian Valentin Batinaș, Școala Gen. Nr. 11 Suceava; Cel mai tehnic jucător – Cosmin Tucaliuc, Școala Gen. Nr. 9 Suceava; Atacant – Gabriel Onofrei, Școala Gen. Nr. 9 Suceava; Mijlocaș – Ciprian Cheia, Școala Gen. Nr. 11 Suceava; Fundaș – Robert Șutu, Școala Gen. Nr. 9 Suceava; Cel mai tânăr jucător – Iustin Oblesniuc, Școala Gen. Nr. 3 Câmpulung Moldovenesc. De remarcat și apreciat a fost comportamentul jucătorilor Ionuț Șoldan și Iacob Negrușer (Grupul Școlar Cajvana) care au dat dovadă de onestitate și fair play, adevărată lecție de corectitudine și sportivitate chiar și pentru profesori. Arbitrajul a fost asigurat de către profesorii Ioan Drăgoiu, Alexandru Petrea și Cătălin Savin. Secretariatul tehnic a fost coordonat de către prof. Cătălina Loghin. Asistența medicală a fost asigurată de către doamna Mirela Bolohan. Echipele câștigătoare au fost răsplătite cu diplome oferite de către IȘJ Suceava. Câștigătoarea locului I a primit și o minge prin grija inspectorului de specialitate, prof. Gheorghe Coman. Campionii au fost răsfățații sponsorilor, SC „AutoSet” Suceava prin domnul Cătălin Alexa oferindu-le echipament de joc, în timp ce SC „Restaco Mercedes” Suceava le va susține toate cheltuielile de participare la etapa următoare de concurs. „Padova Pizza” Suceava i-a primit cu ospitalitate pe câștigători bucurându-i cu delicioase produse de patiserie și sucuri. Echipa de fotbal a claselor I-IV a Școlii „Ion Creangă” Suceava va reprezenta județul la faza de concurs pe zonă ce se va desfășura pe 30 aprilie la Fălticeni.
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Potrivit calendarului competițional al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar 2010-2011, elevii ciclului primar au desfășurat, în cadrul etapei județene a campionatului de fotbal, o incitantă acțiune sportivă.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii