În Consiliul Județean, în care absenta Opoziția

Transferul drumurilor județene nu a fost aprobat nici ieri

Alesul județean Ioan Corjuc este singurul consilier al opoziției care a participat miercuri la ședința extraordinară a Consiliului Județean Suceava, în urma căreia nu s-a reușit adoptarea unei hotărâri de transfer a șapte drumuri județene din administrarea CJ în cea a Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) în vederea modernizării în primul pachet de lucrări din PNDI. Consiliul Județean Suceava a fost convocat, miercuri, în ședință extraordinară pentru a relua votul asupra unui proiect de hotărâre, respins în ședința de marți, privind transferul a șapte drumuri județene din administrarea CJ Suceava în cea a MDRT pe perioada modernizării acestora prin Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), suma totală prevăzută pentru lucrări fiind de aproximativ 247 milioane de lei (60 de milioane de euro), dar de la ședință au lipsit consilierii județeni ai opoziției, cu excepția unui membru PSD, ceea ce a determinat neîntrunirea cvorumului de două treimi necesar adoptării unor hotărâri privind patrimoniul, iar proiectul nu a mai fost supus dezbaterii.
 

La ședință au asistat mai mulți aleși locali din zonele traversate de drumurile județene care urmează să fie modernizate, care au criticat atitudinea opoziției de a bloca acest proiect de modernizare a infrastructurii rutiere, mai ales că populația are nevoie de aceste drumuri. Consilierul județean PSD Ioan Corjuc a spus că a venit la această ședință, riscând excluderea din partid, pentru că nu poate să le spună locuitorilor pe care îi reprezintă că nu a fost de acord cu modernizarea drumurilor. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că lupta politică nu trebuie să afecteze interesele locuitorilor județului și a arătat că a discutat cu majoritatea consilierilor județeni ai opoziției, care i-au spus că sunt de acord cu modernizarea drumurilor respective, dar că au fost opriți de conducerea partidului să participe la ședință. El a subliniat că județul Suceava are o rețea de drumuri județene de 1136 de kilometri, din care 300 de kilometri sunt din pământ sau piatră, o rețea care este în proces de modernizare, dar pentru care este necesară atragerea de fonduri importante. Flutur a spus că nu ajung doar fondurile europene pentru aceste modernizări și că, din acest motiv, a fost inițiat Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii, ce prevede modernizarea a 10.000 de kilometri de drumuri județene cu credit-furnizor. Președintele CJ Suceava a arătat că, deși acest proiect a fost blocat prin lipsa consilierilor opoziției, va găsi soluții pentru executarea lucrărilor. „Nu investim în piscine, ci în drumuri. De atâtea ori voi sta de vorbă cu opoziția până când va înțelege necesitatea”, a spus Flutur. El a mai transmis PSD și PNL că își va lua rucsacul în spate și va merge din localitate în localitate pentru a spune locuitorilor că opoziția blochează modernizarea drumurilor județene. „O voi spune cu rucsacul în spate în fiecare localitate și îi aștept pe front pe băieții din opoziție”, a mai spus Flutur. Președintele CJ Suceava a adăugat că în CJ Botoșani, județ care este inclus în același pachet cu Suceava, consilierii județeni au votat transferarea în administrarea MDRT a drumurilor județene ce urmează să fie modernizate prin PNDI și că, din cauză că proiectul este blocat în Suceava, suferă și cei din Botoșani. „Este o ambiție focalizată pe Suceava. La Suceava nu aprobi, iar la Botoșani da. Pentru PSD și PNL este o palmă ce o vor primi înapoi de la electorat”, a spus Flutur.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: