Concursul a fost organizat pentru copii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani, pe trei categorii (începători – grădiniță, începători – învățământ primar, avansați – învățământ primar). Grupele au fost formate din câte 3 copii (elevi sau/și preșcolari) și au fost însoțite de un cadru didactic și un meșter popular. Au fost prezenți copii care au participat și la edițiile anterioare, dar și elevi de la școlile din Calafindești, Vatra Dornei și Vlădeni (Botoșani) care au participat pentru prima dată. „Luând în considerare faptul că încă de foarte mici copiii învață în familie să încondeieze ouă, încercăm organizarea acestui concurs pentru copiii de 4 – 10 ani tocmai pentru a-i educa în spiritul păstrării valorii autentice în acest meșteșug, pentru a promova micile talente, pentru a trezi respectul și dorința de a păstra valoarea, pentru a le oferi posibilitatea de a cunoaște și compara tradițiile lor cu cele ale altor comunități, pentru a-i ajuta pe cei doritori să învețe meșteșugul, pentru a-i îndruma pe cei care au uitat spre ceea ce este autentic și specific nouă. Această activitate se vrea o pledoarie pentru tot ceea ce este autentic, vechi, tradițional în spiritul conviețuirii și al toleranței”, ne-a declarat prof. Tudorița Huțuleac, coordonatoarea proiectului. Tehnica încondeierii, demonstrată și explicată Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni: demonstrație practică, explicație verbală a tehnicii de încondeiere specifică locului din care au venit concurenții, realizată de fie-care dintre membrii echipei, și prezentarea costumului, neapărat autentic. Timp de două ore, fiecare dintre cei peste 80 de concurenți a lucrat un ou demonstrativ, specific zonei pe care a reprezentat-o, după care un juriu de specialitate, format din Vera Romaniuc, directorul Muzeului Obiceiurilor Populare din Gura Humorului, prof. Mihai Camilar, de la ace-lași muzeu, și prof. Tudorița Huțuleac, a trecut pe la fiecare participant pentru a aprecia abilitățile dobândite în meșteșugul încondeierii. Au fost notate de juriu prezentarea în stil propriu a modelelor și a culorilor specifice localității din care au provenit concurenții, demonstrația practică și prezentarea tehnicii încondeierii, vechimea costumelor populare și prezența pe acestea a motivelor ornamentale caracteristice zonei concurenților. Se revine la motivele tradiționale „Ediția de anul acesta se caracterizează prin prezența în număr inimaginabil de mare a copiilor de grădiniță. Este de-a dreptul fascinant să-i privești cum mânuiesc chișița și cât de pătrunși sunt de importanța momentului, de faptul că știu care sunt motivele pe care le fac pe ou. Comparativ cu anii trecuți, remarcăm revenirea la motivul tradițional, chiar dacă durerea cea mare a producătorilor de ouă închistrite este aceea că aceste ouă tradiționale au mai puțină căutare. Dacă vă veți uita pe masă, cele mai multe, în a-ceastă etapă de evoluție a festivalului de la Paltinu, sunt ouăle tradiționale” ne-a declarat Vera Romaniuc, președintele juriului. Au fost acordate premiile I, II, III și mențiuni, dar și premii speciale pentru debut în arta încondeierii ouălor, premii pentru cele mai frumoase și autentice costume, dar și pentru cel mai frumos mod de prezentare a mesei de lucru, astfel încât toți copiii au plecat acasă cu un premiu. Pentru efortul depus, ei au fost răsplătiți și cu dulciuri oferite de sponsori. Înainte de festivitatea de premiere, Grupul folcloric “Flori din Bucovina” din Paltinu (îndrumător, prof. Maria Iasinovschi) a oferit un program artistic. Copii mai puțini, dar mai bine pregătiți Față de anul trecut, când la concurs au participat peste 120 de copiii, acum au fost numai 80. De la președintele juriului, prof. Vera Romaniuc, cât și de la coordonatorul proiectului, prof. Tudorița Huțuleac, am aflat că participanții la ediția din 2011 au fost mult mai bine pregătiți, mult mai bine selectați de profesorii coordonatori, care au înțeles că rolul concursului este de a promova tradițiile și valorile autentice. „…Dacă altădată veneau mulți de la o școală, acum vin doar cei care știu să încondeieze bine, pentru că și premiile sunt de valoare. Concursul este și în calendarul activităților educative aprobat de Ministerul Educației”, ne-a precizat prof. Tudorița Huțuleac. Organizatorii ediției au fost Școala cu Clasele I-VIII Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, și Primăria Vatra Moldoviței, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina – Gura Humorului și cu sprijinul sponsorilor locali.
Ajuns la ediția a V-a
La Căminul Cultural din Paltinu s-a desfășurat duminică, 3 aprilie, ediția a V-a a Concursului interjudețean “Oul închistrit”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii