Gargara divizării

Catastrofa prin care a trecut Japonia ne-a dat posibilitatea să urmărim live guvernul și poporul japonez în acțiune. Cu mici excepții, a funcționat totul ca la carte. Puneți în oglindă activitatea guvernului portocaliu ca să vedeți de ce disperarea românească e greu de vindecat.

 

Miniștrii lor n-au ieșit mânioși la TV să dea vina pe moștenirea dezastruoasă și pe Opoziție. Nici să folosească nenorocirea ca să urce în sondaje. În același timp, ai noștri au oprit căruța guvernării în mijlocul drumului, ca să se vadă dincotro bate vântul, dinspre Blaga, Boc sau Macovei. Și-au scos la bătaie pe ecrane înaintași viguroși ale căror glasuri acoperă până și tunetele Horebului, ca să se audă doar ei înde ei. Numai ei contează și poporul pedelist cadorisit de dl Boc cu vreo 70 de milioane de euro. Noi trebuie să fim buni contribuabili. Ei sub pomul copt, cu săli de sport și parcuri, noi sub coasa dlui Boc. Cum să nu propage învățăturile portocalii: hai la lupta cea mare pentru rămânerea la guvernare, toți sunt corupți, incompetenți, slabi ori copiloți în afara PDL, de aceea un președinte responsabil nu poate lăsa țara în mâna lor. Alături de ipotetice reforme, e principalul combustibil folosit de uriașa-i mașină de propagandă. Cam cu astfel de idei fusese răvășit Bizanțul pe vremea verzilor și a albaștrilor. Se rupe PDL? Pare un zvon cu care țin ocupat prim-planul mediatic. Când partidul oscilează în jurul a 10-15 procente, orice divorț va împărți nimicul. De altfel, în afara dlui Boc, optimist incurabil, mai nimeni nu mai trâmbițează relansarea partidului. Ține de relansarea economică, or ultimele analize internaționale arată că guvernul ne afundă și mai adânc în recesiune. Destrăbălarea bugetară a puterii însă continuă. Pentru prima dată după război, statul portocaliu nu-și poate plăti dascălii, iar inflația dă să sară spre două cifre. Când se rupe un partid? Doar atunci când există mai multe centre de putere. Or în PDL frâiele sunt în mâna unui singur om. Toată presa e convinsă că nimeni nu mișcă în front fără știrea sa. El însuși o recunoaște. Se spune că în vremurile grele se probează marile caractere. Acelea care vor o halcă mai mare din partid? Toți politicienii noștri vor, căci nu altceva le motivează apartenența. Singura ideologie călăuzitoare a partidelor e puterea politică. Obținută și menținută prin orice mijloace. Promisiunile electorale sunt numai pentru voturi. Țara oricum e la degetul lor cel mic. Cică PDL nu are vocația fricțiunilor. Adică nu va curge sânge în confruntarea pentru întâietate. Așa e. Știu toți că numai strâns uniți în jurul dlui Băsescu pot rămâne lângă resurse. Ca să câștige răgaz, pregătesc schimbarea gărzii. În frunte se dorește a fi dl Boc V. Îl va detrona pe Boc IV. În ring a urcat și dl Blaga. Ambii și-au dovedit eficacitatea în câștigarea celui de-al doilea mandat prezidențial. Să fie simplă coincidență că tot de atunci am intrat în criza asta fără capăt? Dlui Blaga i se aplică scenariul Becali – Dan Diaconescu, iar regina îi pregătește jilțul. Nu mai e nevoie de faza arestării. Ca să pară o luptă pe viață și pe moarte, regizorii vor folosi orice poate stârni senzație, de la întrolocarea Albei ca Zăpada cu un prinț creștin-social-democrat-țărănist-popular, la poprirea vameșului Ali-Baba. Totuși ei înșiși se așteaptă la trădări. Cine a trădat, va mai trăda. Dacă urmărești traseele multor corifei ai politicii nu doar portocalii, îi vei vedea cu 1-2-3 roze ale trădării la butonieră. Orfani de mama-doctrină, se adăpostesc sub umbrela tătucului a cărui stea urcă la orizont. Fără a se fi sfârșit vreodată, bătălia electorala a reînceput. Acum are loc moguliada pe dos: cică însuși dl Patriciu are o contribuție la noul Cod portocaliu al muncii. Urmează spectacolele „Ultima noapte de dragoste” cu Boc IV și „Prima noapte de război” cu Boc V, la trântă cu prețurile devoratoare de voturi și portocale. Se pregătește „Clasa muncitoare merge în Paradis” pe marș afară verde-nrourat.