D’ale politicii (126)

– Un dicționar… alternativ –

 

> Aur. (?!). Deși își promiseseră solemn – atât reciproc, cât și fiecare în sinea lui – că se vor abține, cei doi bătrânei s-au certat și în ziua „nunții de aur”… ”Când o să mori – a urlat el – o să-ți scriu pe cruce: aici zace soția mea, rece ca întotdeauna”. „S-o crezi tu – a replicat femeia. Consultă statisticile referitoare la longevitatea celor două sexe. Eu voi fi cea care îți voi scrie: „aici zace blândul meu soț, în sfârșit, țeapăn!”. Bonne aniversaire, deplângea, resemnat, o altă sărbătoare ratată, inegalabilul Aznavour… > Bucurie. Cea deplină, totală, se consumă, arde prea intens pentru a trăi mult. > Cinic. Cuvânt de origine greacă („kyon” înseamnă „câine”), desemnând o tagmă de călugări cerșetori ai Antichității, ce trăiau modest („ca un câine”), socotind – precum Diogene din Sinope – că bunul suprem este o viață trăită în asceză și virtute. Această atitudine – fără legătură cu „cinismul” – nu explică nicidecum conotația negativă actuală, datorată probabil calmului indiferent cu care „cinicii” antici întâmpinau greutățile vieții: dacă nu aștepți prea mult de la societate, nu vei avea prea multe de pierdut. > Foc. Reîntors acasă frânt de oboseală, de pe șantier, un bărbat (26 ani) din orașul croat Seget nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să-și dea foc casei. Noul Nero a explicat pompierilor că nu a mai putut suporta insistențele „nesătulei” sale soții, care îi cerea să facă amor în regim non-stop. Băietani, nu vă jucați cu foc(oasele)! Când te gândești că, de regulă, bărbații ce-și surprind nevestele în flagrant dau și ei foc patului conjugal, casei… Probabil că, dimpotrivă, sleitul croat și-ar fi invitat, în acest caz, „înlocuitorul” la o friptură, la un șpriț, urându-i, sincer, sănătate, putere de muncă și… fir întins. > Iapă. Un lingvist amator – de aici și rezerva, prudența subsemnatului – susține că „văduvă” ar proveni din cuvântul sanscrit „vadawa”, care înseamnă „iapă”. Aș avea cel puțin trei argumente – evident, subiective, aparent disparate – în sprijinul acestei presupuneri: primul este strict lingvistic (arhaismul românesc „vădană”, ciudat de apropiat de presupusa origine). Al doilea se nutrește din realitatea istorică: longevitatea – inclusiv fiziologică – femeilor a fost și este superioară celei masculine, bărbații fiind secerați de războaie, boli, efortul de a asigura traiul și securitatea familiei. În fine – aici e doar o impresie, o emoție artistică – îmi amintesc de ura, patima, pofta reprimată și, în final, plăcerea cu care bărbații frustrați ai unei comunități conservatoare și izolate (cea cretană) au jertfit-o, în public, ritual, pe „iapa” focoasă devenită văduvă, sacrificiu magistral redat în neuitatul film „Zorba”… > Israel. Din cele peste 16 milioane de evrei de pe glob, 6 milioane – sic! – trăiesc în S.U.A. și numai 4 milioane în Israel. Bun gheșeft, ce să mai zic… > Masturbare. „Una dintre cele mai mari, mai discrete, mai puțin costisitoare și mai puțin «otrăvite» plăceri aflate la îndemâna fiecărei femei” – scrie o sexoloagă (n-am vrut să zic „oloagă de sex”, deși parcă s-ar potrivi…) americană. „Pe care o recomand – continuă ea – fierbinte (aici o cred!) tuturor femeilor, celor trăind în cuplu cu bărbați ori (și) cu femei, celor momentan singure…”. Mda… > Modă. Eleganța vestimentară – avertizează un specialist – devine o armă de seducție doar dacă nu este exagerată, nu devine un scop în sine. Excesul are și aici consecințe inverse celor scontate: femeile simt că bărbații obsedați de îngrijiri, cosmetică și haine sunt lipsiți de personalitate, iar bărbații suspectează din instinct femeile prea elegante că îi disprețuiesc și ignoră ca parteneri egali și necesari. > Pravda. Numele cotidianului P.C.U.S. (însemnând, culmea, adevărul…). O glumiță aptă de a fi chiar adevărată de pe „frontul diplomatic secret” – dar foarte activ în prezent – din Republica Moldova. Se zice că pe aeroportul din Chișinău s-ar fi intersectat, vorba poetului, „absolut din întâmplare”, consilierul privat al lui Obama cu cel al lui Putin (acesta din urmă chiar vizitând recent, oficial, fosta „gubernie” țaristă dintre Prut și Nistru, aflată într-un fragil „șah etern” politic). „Ce mică e lumea!” ar fi exclamat, ceremonios, americanul. „Nu. Rusia e mare!” a replicat muscalul. Tare mă tem că gura… rusului, pravda grăit-a… > Pușcărie. Închisoarea Suceava – aflată în actualul sediu al Justiției, fostă Primărie – avea statutul unei pușcării severe, încă înainte ca trista ei emblemă să fi fost consacrată de comuniști, după 1948. Eu am avut „șansa” – dar nu e cazul să mă invidiați, credeți-mă! – să văd, în subsolul ei, prin anii 1990, o „saltea” groasă, încă pătată de sânge, folosită în epoca stalinistă la executarea, în surdină, a „dușmanilor poporului” închiși acolo… Recent, am găsit în memoriile lui Horia Sima o referință clară la „sinistra faimă a Sucevei, una dintre cele mai grele închisori din țară”. Sima, aflat în toamna lui 1944, după „defectarea” României în „chiria” germanilor, scrie că, după 23 august, un detașament german în curs de retragere peste munți, spre Transilvania, a eliberat pe legionarii închiși la Suceava și i-a luat cu el pe cei mai proeminenți, între care părintele Palaghiță. Popă care întâi a fost „mâna dreaptă”, la Viena, a lui Horia Sima, în „guvernul român în exil”, apoi l-a trădat pentru gruparea „dizidentă” a lui Papanace. Că doar la români poate fi logică și ideea, funcționarea, în minoritate, exil și simbolism politic expirat istoric, a unei „dizidențe în cadrul dizidenței”…