Ziua Sucevei, la New York

Județul Suceava va reprezenta țara noastră la Ziua României la New York, manifestare care se ține anual, în luna mai, pe Broadway.
 

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, spune că este vorba despre cea de-a doua participare externă de profil, prima fiind cea de la Târgul internațional de turism de la Berlin din aprilie. „Este cea de-a doua participare puternică de anul aceasta, care va fi la New York, la 1 mai, în cadrul unei manifestări în care județul Suceava va fi prezent în cadrul Zilei României la New York. În fiecare an este aleasă câte o provincie din țara noastră, iar anul acesta – din discuțiile pe care le-am avut la nivelul Guvernului – este rândul județului Suceava. Vom stabili într-o ședință de Consiliu Județean toate detaliile, însă sperăm ca, pentru deplasare, banii să fie suportați de Ministerul Dezvoltării și Turismului”, declară șeful administrației județene. Anul acesta, manifestarea din SUA se află la a 12-a ediție și include, ca de obicei, spectacol românesc, expoziții de artă, carte românească, cultură tradițională, obiecte de artizanat, preparate culinare românești, precum și degustări de băuturi specifice zonei. Scopul acțiunii constă în promovarea valorilor culturale, produselor și serviciilor românești, precum și în prezentarea oportunităților turistice autohtone.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: