D’ale politicii (119)

 

> Alegere. Dacă ar fi să aleg între două „pedepse” – mărturisea o cochetă doamnă – aș prefera să fiu obligată să fac trotuarul până după ce voi împlini 60 de ani, decât să observ cum, după cei 50 ai mei, tot mai puțini bărbați își întorc privirea după mine, mă curtează, îmi fac aluzii… > Bărbi. El: în fiecare dimineață, după ce mă bărbieresc, am senzația că întineresc cu zece ani. Ea: și n-ai putea încerca să te bărbierești… seara? > Clanță. Obiect uzual, casnic, atașat oricărei uși. Dar și termen, îmbogățit de geniul lingvistic al românilor, prin omonimie și argou, cu cel puțin încă două sensuri, oarecum înrudite. Primul privește gura, vocea mereu vie și acuzatoare a nevestelor (un posibil sinonim arhaic ar fi „meliță”). Secundul, ilustrează sexul oral, de regulă plătit, practicat în grabă, pe furiș… O excepțională, deoarece este reală, dovadă a intersecției și confuziei între sensurile comune ale „clanței” este cea petrecută, recent, într-o parcare de pe „centura” Focșanilor, unde o insistentă fătucă își oferea serviciile unui sucevean, tânăr șofer de camion încărcat cu scânduri. Din păcate, lângă flăcăuaș se afla mama acestuia, intrigată de ciudățenia ofertei… „Ce tot vrea, ce vinde fătuca aiasta?” a întrebat bătrâna… „Ia, clanțe, a parat feciorul”. „Și cât vrea pe o bucată”?, a insistat curata țărancă. Vreo 10 lei, zice băiatul… Păi ia și tu măcar trei, că-s mai ieftine decât la noi în sat, l-a îmboldit femeia… Sancta simplicitas… > Felatio (humanum est…). O nouă dovadă – dar oare mai era nevoie? – că această practică intimă poate oferi plăceri femeii și nu doar bărbatului „beneficiar”: un cuplu englez de îndrăgostiți (ea de 29 de ani, el de numai 17) a trebuit să petreacă o noapte în arestul Poliției. Asta după ce femeia a refuzat, categoric, să-și întrerupă prestația orală – și, scrie presa, foarte… vocală – oferită iubitului ei într-o recentă noapte, într-o stație londoneză de autobuz… În ciuda insistențelor agenților constatatori, ba chiar împotriva rugăminților tandre ale adolescentului înroșit la față (desigur, de rușine)… > Hazard. Nu există – spunea un sceptic (ori un realist?) – ființe umane (bărbați ori femei) ideale în sine, perfecte la modul absolut, providențiale ca vocație intrinsecă. Există doar ființe, entități care apar în viața noastră – ori noi ne intersectăm, benefic, cu drumul vieții lor – la un anumit moment potrivit, oportun, fertil pentru ambele părți, ori numai pentru una din acestea… > Înfrângere. Cea mai mare înfrângere – dar nicidecum una rarisimă – pentru o femeie este să constate că nu izbutește, în ciuda celor mai sincere și susținute eforturi ale ei, să-l facă fericit (ori măcar mulțumit) pe bărbatul pe care-l iubește. > Logică. O perfectă (?) demonstrație de logică feminină făcută de o fată bătrână unei colege de suferință. Bărbații buni sunt urâți. Cei frumoși nu sunt buni. Cei frumoși și buni sunt gay. Cei buni, frumoși și heterosexuali sunt deja însurați. Cei acceptabili și bogați se tem că noi vrem să le luăm banii. Cei acceptabili, dar săraci vor să ne ia banii. Cei frumoși nu ne consideră destul de frumoase pentru ei. În fine, cei care ne consideră frumoase sunt prea timizi ca să preia inițiativa și fug atunci când o preluăm noi. Iată de ce atâtea femei minunate rămân nemăritate! > Mediocritas. În materie de aventuri pur erotice, ideală ar fi antica „aurea mediocritas” (adică măsura, moderația, acea „linie aurită de mijloc”, greșit pervertită de contemporani în termenul depreciativ asociat mediocrității). Mai pe șleau, cu cât îți vei satisface și încânta mai deplin o parteneră, cu atât sporești riscul de a rămâne cu ea pe cap… Și eu sunt, aici, departe de a face elogiul abstinenței… > Morți. De acord, la modul general, respect dogma care impune oricărui bun creștin să îi vorbească pe cei plecați dintre noi numai de bine. Dar dacă invoc unii criminali în masă, precum Attila, Hitler, Beria ori Stalin, parcă aș nuanța puțin: despre unii morți, numai de bine… > Orgasm. Regula orgasmului – în fine, după repetiții și eforturi! – atins: în acest domeniu, prima impresie chiar că nu mai contează. > Paradis. Chiar dacă niciunul dintre ei nu o va recunoaște explicit, bănuiesc că paradisul terestru are pentru orice bărbat de azi aspectul cât se poate de banal al unui simplu apartament… Unul situat destul de aproape încât el să nu fie obligat să-și pornească mașina (dar suficient de departe de blocul lui încât să nu fie recunoscut de vecinii de cartier). Un spațiu în care el să poată mânca, bea un păhărel și face, în tihnă, amor – pe gratis ori cu minime investiții –, criticându-și liber nevasta. Un Eden de proximitate pe care să-l poată accesa – dar mai ales părăsi – după voia lui, fără inutile explicații, minciuni, scuze. > Rateu. Orice rateu din dormitor se va croniciza – până la eternizare – direct proporțional cu aprofundarea și prelungirea controverselor pe tema cauzelor producerii sale. > Satisfacție. Cea supremă – pentru un tată de fecior adolescent, „independent” și grăbit, ca orice tânăr de azi – ar putea fi declarația lui sinceră că te înțelege, că îți acceptă (fără a le împărtăși obligatoriu) valorile, așteptările, pretențiile…