Un punct de vedere

De la tribuna puterii, la Tribunul plebei

Motto: ‘Guvernele nu se pot menține decât sprijinindu-se pe ceea ce le-a adus la putere’ (Heinrich Heine) Să ne întrebăm împreună de ce nicio mișcare de protest legală, cu aprobări și răspunderi, nu a reușit, a fost sortită eșecului, chiar dacă actuala putere a acumulat atât de multe admonestări, de-ai crede că ar fi suficient un bobârnac pentru a o arunca la lada cu vechituri.
 

S-ar părea că două ar fi cauzele principale ale nereușitei protestelor: 1) inconsecvența și nehotărârea protestatarilor și a liderilor jucători la două capete și 2) slăbiciunea opoziției, a liderilor și a partidelor din spatele lor, care se tem de ce s-ar întâmpla dacă actuala putere ar cădea. Ei încă nu știu ce să facă cu puterea și nu știu nici cum s-o împartă. Asistăm la creșterea, încă măsurabilă, a pretențiilor liberalilor, de 50-50% într-o eventuală înțelegere cu PSD, ceea ce nu-i convine lui Ponta și cade greu pe măselele de pe partea stângă. Din bravadă și din forțarea cărții din mânecă, Crin Antonescu se mai crede atât de aproape de muze și de Olimp, deși anul 2012 nu va semăna cu 2009. Rolul opoziției ar trebui să fie unul mesianic, să arate calea de izbăvire, de ieșire la liman, să nu lase masa alegătorilor pradă dezorientării și neîncrederii. Societatea românească, oricât de bulversată ar fi, este un organism cu capacitate de regenerare, de recuperare a timpului pierdut, cu atât mai mult cu cât i se va promite și se va convinge de dreptate, siguranță, ordine, legalitate și demnitate. Să fie opoziția nu cât farul din Alexandria, măcar cât cel de la Tuzla și să aibă lumină proprie, să poată călăuzi pe naufragiați spre izbăvire, la liman. Nici n-ar trebui să facă mult caz de această funcție de far, să aibă în vedere că PCR-ul se considera tot far călăuzitor, numai că, niște ziariști (cazul ar fi concret!), dintr-o scăpare de atenție, chiar dacă au despărțit corect gramatical în silabe, pe prima pagină a unui ziar județean, a apărut un titlu mare, prea mare: Partidul Comunist Român, far călău – se ajunsese la margine, și pe rândul de jos continuarea firească – zitor al poporului român. A fost o scăpare care s-a lăsat cu sancțiuni, la fel ca cea de pe vremea dictatorului Ion Antonescu, când în loc de ‘Manifestul mareșalului’, din graba tiparului a apărut ‘Manifesul generalului’, ceea ce s-a lăsat cu bătaie și pârnaie. Dacă pe cumplite vremi de dictatură au putut să apară asemenea perle de opoziție, vă puteți imagina ce-ar apărea acum, când este libertate de exprimare. Opoziția unită ar trebui să-și păstreze mintea limpede și să nu se abată de la obiectivele propuse, s-o lase mai moale cu tehnicile de manipulare, ca să nu cadă în greșeala ca de atâta lumină să nu se mai vadă farul. Marile greșeli ale actualei guvernări nu constau în măsurile de austeritate propuse, aplicate parțial, cât în folosirea, până la saturație, a tehnicilor de manipulare, care au condus la apatie, indiferență și lehamite. Deja lumea știe ce vor spune Băsescu, Boc și oricare mi-nistru sau parlamentar PD-L, situație care adâncește prăpastia din societate: pe de o parte alegătorii și contribuabilii derutați, bruscați de măsuri care atentează și la buzunar și la obraz, iar pe de altă parte, guvernanții îmbogățiți și toți cei care aparțin sau susțin puterea. E de mirare cum puterea și PD-L-ul nu pot ține în frâu prețurile la benzină și motorină, când simt pe propriul buzunar că nu pot să mai cumpere gaz pentru farul propriu, lăsând ca, la adăpostul întunericului, să se facă sumedenie de afaceri dubioase. Fie și de curiozitate, ar trebui să aflăm câte vite are județul după banii (250 euro de fiecare cap) dați ca ajutoare și stimulent, bani de la UE, cu destinație precisă. Dacă recensământul animalelor se face corect, se va afla că mai este doar un sfert din numărul de vite existent înainte de 1989. Treacă de la mine și ilegalitatea aceasta! Umblă vorba că am ajuns de tot săraci și nu-i nevoie de un efort susținut ca să aflăm că în România de astăzi sunt mulți săraci, dar la polul celălalt sunt și niște bogați care își poartă obrazul prin stațiuni de lux, care-și permit să cheltuiască într-o zi cât câștigă o mie de salariați într-o lună. Este adevărat că sărăcia prostește, îndobitocește, te dezumanizează și te trimite în primitivism și promiscuitate. Toți guvernanții ar trebui să fie interesați de eradicarea sărăciei, fie și cu motivația de a supraviețui pe termen lung în politică și la conducere. Ca urmare a sărăciei, depresia a fost declarată boală națională, responsabilă de suicid, datorat, în bună parte, pierderii speranței. N-ar fi de mirare să auzim de la cei care sunt autorii morali ai atâtor morți că a-ți lua zilele este tot o formă de manifestare a libertății, ceva așa ca plecatul în străinătate. Dacă astfel stau lucrurile, ar fi însemnat că atunci când mase mari de oameni, de diferite condiții sociale, au populat universul concentraționar comunist sau cei din lagărele morții din U.R.S.S. și din Germania să-și fi pus, în masă, capăt zilelor. În realitate, dorința și speranța de a trăi, să-i vadă căzuți de la putere pe cei care-i oprimau, a fost mult mai puternică decât chemarea morții. Unde era depresia atunci? Cine este responsabil cu depresia într-un regim democratic? Sărăcia ‘bătrână ca și foamea’ este însoțită, la celălalt pol, de o modă a plecatului cu probleme de sănătate la Viena. Nu mă îndoiesc că sunt condiții mai bune, aparatură performantă, personal specializat, curățenie, ordine și altele care lipsesc la noi dintr-un motiv simplu: resursele bănești iau, prin diverse metode, alte destinații. Pe de altă parte, este și o chestiune cu prea multe ingrediente: moda (se poartă!), imitația, snobismul, slugărnicia față de fostul imperiu habsburgic, contaminarea cu sângele albastru. Sigur, cine are platfus la limbă, n-are decât să plece, pe banii lui, la Viena. Pe vremea când Viena nu exista, iar Roma era târg prăfos și murdar, iar Farul era o piață-piață de vândut și de cumpărat, problemele sociale erau tot atât de grave cum sunt acum la noi. Exista o categorie de oameni liberi, care asigura baza producției, avea toate îndatoririle, dar nu avea drepturi. Acea categorie, largă, opusă aristocrației gentilice, era plebea romană, care a avut curajul, la începutul secolului al V-lea î. Hr., să se separe de Roma bogată și fără inimă, până când își va da pe seamă să-i acorde câteva drepturi, considerate de ea fundamentale. Aristocrația, lipsită de munca plebeilor, a trebuit să le acorde drepturi politice. S-a creat o nouă magistratură – Tribunatul – reprezentată de un Tribun al plebei, sacrosanct, cu posibilitatea de a se opune măsurilor și legilor nedrepte din Senat, dar și consulilor. Era suficient să rostească un singur cuvânt, VETO (mă opun!), și ceea ce era considerat a fi împotriva plebei era retras. Nu văd, în momentul de față, altă soluție pentru ieșirea din situația în care ne aflăm, decât să numim un Tribun al plebei românești. Decât un avocat al poporului, neștiut și nevăzut, fără putere, mai bine un tribun al plebei defavorizate, înzestrat cu toate atributele vechii magistraturi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: