Un punct de vedere

Politica pașilor pierduți

Motto: „Cum îți așterni, așa dormi” (din înțelepciunea populară) Dintre toate relele care ar putea să dea peste noi ca po-por, nu ca indivizi, ar fi o sfântă de criză alimentară, când ar putea să ți se spună de la obraz că ai dreptul să mănânci atât cât produci. Această criză de alimente, dacă va fi să vină peste noi, va fi răzbunarea milioanelor de hectare de teren arabil lăsat în paragină (nu sunt numai 3 milioane, cum se zice).
 

Dacă ar fi pe dreptate, acum ar trebui trimiși la munca câmpului toți cei care, după 1989, făceau spume la gură că trebuie dat pământul înapoi la țărani, trebuie distruse IAS-urile și CAP-urile, să se revină la raiul din perioada interbelică, fără să se țină seama că partea ce-a mai rămas din țăranul român nu mai este dispusă să-și rupă spinarea și să întrețină altă șleahtă de paraziți. Evident, nu vreau o lume dominată de Ouăbei, nici de Manta Roșie, dar nici de rechinii îmbogățiți prea rapid, proveniți din pescuitorii în ape tulburi și din cei mai de nimic din fosta orânduire socialistă. Totodată, nu cred că este posibil ca o societate cu polarizare socială galopantă să asigure un trai decent pentru marea majoritate. Se trăiește într-o stare de incertitudine, de teamă pentru ziua de mâine, de îndoială despre ce ni s-ar putea întâmpla, ca și cum am fi ținta unui complot extern, despre care s-a tot vorbit. Deja am trecut printr-o mare cumpănă când hoarde de vârcolaci, comandate de cine altcineva decât de cei de la putere, au mâncat din soare 75%, și noroc că s-au oprit, tot la o comandă, probabil, că altfel rămâneam pe întuneric. Ce s-a desprins pozitiv din acest fenomen astronomic care să ne fie conduită de viitor? Întâi și întâi ar trebui să ne fie frică, să te faci mic în fața guvernului Boc, care, după acapararea fenomenelor cosmice, le-a folosit ca mijloc de presiune și înfricoșare a maselor dezorientate și repede dispuse să creadă orice. Guvernanții, deprinși să taie din orice, nu numai din salarii și pensii (îți pot tăia elenul, cheful de viață etc.), ne-au amenințat că ne lasă și fără Soare. Totuși, guvernanții de astăzi ne-au scutit de spectacolul hilar, petrecut tot la o eclipsă, cea din 1999, când cei care călăreau țară atunci, Constantinescu, Vasile, Diaconescu, Ciorbea, voiau să scoată bani de la turiștii care trebuiau să vină în Oltenia, ca să vadă minunea astronomică; numai de la noi era vizibilă! Atunci, într-o epocă glorioasă de furăciuni, rămasă ca punct de reper, la care au participat și parte dintre cei care ne conduc astăzi, eram pe punctul de a da faliment ca țară și, în disperare de cauză, se căutau surse de finanțare și din cer. Nu vă mirați. Prostia la guvernanți, și nu numai la ei, poate lua forme surprinzătoare, fiind „vândută” supușilor în ambalaje atractive, ca o mare realizare de gândire. Așa cum nu s-au scos bani din eclipsa lui Constantinescu, tot așa nu se vor scoate bani acum de la cei care nu-și vor putea justifica averile. Dacă se voia cu adevărat să-i impună pe cei care nu și-au plătit impozitele, nu erau anunțați repetat, în gura mare, se dădea o hotărâre de guvern și se trecea la inventarierea furăciunilor. Între timp, toate acumulările ilegale s-au volatilizat, și-au schimbat stăpânul, au fost scoase din țară, așa că, atunci când se va aplica acel impozit de 16%, cei vizați nu vor mai avea nimic în proprietate. Măsura luată de guvern, în ideea că toți suntem solidari în fața crizei, este de fapt și de drept o încercare de legalizare a megahoțiilor făcute în perioada postdecembristă. Impozitul de 16% este un detergent de albire a banilor furați de cei deștepți și întreprinzători care vor putea dormi liniștiți pe averile rău agonisite, apoi ne vor fi dați ca exemplu de cinste, de corectitudine, modele de urmat pentru a-ți schimba statutul social. Dacă nu-ți merge bine pe plan intern, apoi nici pe plan extern n-are cum să-ți fie bine. O politică internă neghioabă, semănând mai degrabă cu un antrenament la călcat în străchini, nu are cum să rămână fără urmări pe plan extern, iar „pedeapsa” s-a abătut ca un tsunami asupra șubredei corăbii care-i România lor. S-a făcut și se face multă vorbă de clacă despre spațiul Schengen în care România n-a fost primită, dar diriguitorii noștri au fost atenționați de mai multe ori în acest sens. Sigur, nici Sarkozy, nici cancelarul Angela Merkel nu i-au spus președintelui Băsescu ceva explicit de felul (genul, cum se zice acum): „Vezi, bă, că nu te primim în spațiul nostru, mai așteaptă, tu nu vezi că n-ai securizat granița de est, n-ai rezolvat nimic din problema țiganilor, iar cu ce te-ai lăudat că o să te lupți până la KO, corupția adică, nu-i decât o scremere”. Cum suntem, de la opincă la vlădică, dispuși să dăm vina pe alții, toți au ceva cu noi, fiind incapabili să vedem răul din interior, n-a fost de mirare că ministrul de externe, Baconschi, a găsit cu cale să dea cu bota-n baltă, amenințând că o să vă arăt eu vouă, dacă nu ne dați spațiul vital, n-o să fim de acord cu intrarea Croației în UE. În lumea diplomatică, te poți face de râs cu mult mai puțin decât a făcut Baconschi, exemplul lui Cioroianu este edificator. Se uită prea repede că România nu poate primi pomeni mereu de la UE, e suficient că am fost primiți în UE, fără să fi îndeplinit cerințele, care trebuiau îndeplinite până la 1 ianuarie 2011, când se preconiza primirea în spațiul Schengen. Pentru omul nostru care nu cunoaște raporturile politice dintre Germania și Croația, să-i spunem că ustașii lui Ante Paveliè au luptat în al Doilea Război Mondial alături de Germania până la sfârșit, iar nemții nu uită ușor. Nu avem ce face, nici cu asumarea acestui eșec de către președinte. Dacă acordarea vizelor pentru românii basarabeni nu s-ar fi transformat într-o hoție-afacere, dacă banii dați pentru securizarea graniței de est și nord se materializau în tehnică de supraveghere, la care se adaugă alți dacă, atunci eram acceptați alături de toți ceilalți. Nu era nevoie să ne burzuluim fără rost, să ne încordăm diplomatic mușchii și să dăm cinstea pe rușine. Amânarea datei când și România va fi partener egal în spațiul Schengen are darul de a ne coborî cu picioarele pe pământ, că nu poți trăi din milă, mai trebuie și puțină demnitate, marfă rară care lipsește din zestrea românilor și a României. Să fim înțeleși: amânarea nu este o pedeapsă, este o trezire la realitate. Prea de mult se cântă „Deșteaptă-te, române!”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: