Primarul de Câmpulung, Gabriel Șerban:

„Ministerul Sănătății a greșit”

Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Șerban, consideră că Ministerul Sănătății ar fi trebuit să păstreze sub tutela sa spitalele de psihiatrie, întrucât acestea acoperă o arie geografică mai mare și au un regim special.
 

Șerban a făcut aceste precizări în condițiile în care se discută despre comasarea Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc cu Spitalul Municipal din aceeași localitate. „Nu am fost informat în mod oficial despre această situație. De altfel, nimeni nu se poate pronunța înainte de aprobarea bugetului municipiului”, a spus primarul. El a arătat că funcționarea celor două spitale din municipiu este reglementată prin hotărâri ale CL și că tot CL va decide oportunitatea de funcționare în aceeași formă sau în alta. Totodată, primarul se pronunță și pentru o consultare la nivel județean privind situația comasării spitalelor. „Un dialog și o consultare județeană cu toate instituțiile implicate poate să conducă la găsirea de soluții care să nu afecteze calitatea actului medical”, a spus Gabriel Constantin Șerban. El crede că în cazul spitalelor de psihiatrie ar trebui revăzută legislația, pentru că aceste spitale necesită o abordare specială. „Din punctul meu de vedere, Ministerul Sănătății a greșit pentru că trebuiau păstrate sub tutela ministerului toate spitalele de psihiatrie, pentru că acestea acoperă o arie geografică mai mare și necesită o abordare specială, de anvergură, ce intră sub incidența Ministerului Sănătății”, a spus primarul. Cadrele Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc consideră că includerea acestuia ca secție în cadrul Spitalului Municipal înseamnă efectiv o reîntoarcere la condițiile de acum 20 de ani. După ce ele au aflat despre fuziunea acestei unități spitalicești cu Spitalul Municipal, au organizat o ședință comună cu Sindicatul Sanitas Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, concluzia fiind aceea că „nu există argumente reale care să justifice această decizie”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: