Din cauza „salariilor mici și a condițiilor de muncă”

Polițiștii comunitari vor să-și pună caschetele în cui

Trei angajați ai Poliției Comunitare Suceava au avut nevoie de îngrijiri medicale, luna trecută, din cauza frigului > Un polițist comunitar câștigă lunar între 450 și 600 de lei > În luna decembrie a anului trecut, cei 99 de polițiști comunitari ai Primăriei Suceava au făcut 3500 de ore suplimentare, pentru care nu vor fi plătiți
 

Unii polițiști comunitari ai Primăriei Suceava se gândesc să-și depună demisiile. Ei se declară nemulțumiți de salariile foarte mici, de faptul că administrația locală nu le poate plăti orele suplimentare și de condițiile grele de muncă. În luna decembrie a anului trecut, cei 99 de polițiști comunitari ai Sucevei au efectuat 3500 de ore suplimentare. Viorel Horodenciuc, șeful Poliției Comunitare Suceava, ne-a declarat că până în prezent doar un singur angajat al acestei instituții și-a depus demisia în scris. Sunt însă și alți polițiști comunitari care au amenințat că-și vor depune demisiile în cazul în care situația lor nu se va îmbunătăți, după transformarea Poliției Comunitare în Poliție Locală. „Oamenii acuză condițiile grele de muncă și salariile mici. Numai în această iarnă trei polițiști comunitari au ajuns în spital din cauza afecțiunilor provocate de temperaturile scăzute. Noi le-am pus la dispoziție echipamentele necesare, așa cum prevede legea, însă nu a fost de ajuns. În luna decembrie, polițiștii comunitari au făcut 3500 de ore suplimentare. Primarul Ion Lungu ar vrea să le plătească orele suplimentare, însă nu poate din cauza unei decizii a Guvernului”, ne-a declarat Viorel Horodenciuc. Referitor la salarii, un polițist comunitar câștigă între 450 și 600 de lei/lună. Referitor la temperaturile scăzute, o soluție ar fi să se recruteze polițiști comunitari dintre piețari. Aceștia rabdă cu stoicism frigul o zi întreagă, stau într-un loc, nu patrulează și mai ales nu se plâng. Și au câștiguri mai mici decât polițiștii comunitari. Mai puțini polițiști comunitari, cu mai multe atribuții Anul acesta primăria municipiului Suceava a fost nevoită să respecte Ordonanța Guvernului și să disponibilizeze 33 de polițiști comunitari. În consecință, volumul de muncă al polițiștilor comunitari a crescut. Iar începând de anul trecut, dincolo de faptul că trebuie să păzească obiective fixe și să asigure ordinea publică, polițiștii comunitari trebuie să pună umărul și la fluidizarea traficului rutier din oraș. Primarul Ion Lungu a declarat ieri, într-o conferință de presă, că Primăria ar mai trebui să angajeze„cel puțin 50 de polițiști comunitari” pentru ca instituția să-și desfășoare activitatea în condiții normale. Din păcate, Guvernul a blocat posturile, iar municipalitatea nu poate să facă angajări nici chiar în condițiile în care angajații săi demisionează.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: