Șase ani în altă lume

Au trecut deja șase ani de când, părăsind această lume, Prea Sfintițul Gherasim Putneanul a plecat în lumea pe care a slujit-o pe timpul existenței sale între oameni.
 

Îl văzusem cu doar câteva zile înainte de marele său drum. Deși nu mai putea primi pe nimeni, pentru noi, cei care eram numiți finii săi, ușa camerei sale s-a deschis încă o dată spre a ne da binecuvântare și a ne vesti plecarea sa. Pentru că era conștient și pregătit să plece. Și avea o liniște pe care cerebral o pot înțelege, afectiv, însă, nu, trezind emoții și trăiri intense chiar și acum. Știu că am vorbit de copilul pe care Ana mea îl purta atunci în pântec și pentru care chiar Prea-sfinția Sa hotărâse să-i dea taina botezului, în ziua în care, la Rădăuți, cu peste un an înainte, ne așezase pe creștete cununiile. Ne-a liniștit și ne-a spus că ceea ce urma să se întâmple ar fi avut un rost în care el continua a fi prezent, chiar dacă pleca de lângă noi. Chiar a doua zi după ce l-am întâlnit, am plecat din nou pe drumuri de ape și am ajuns în State. Nu vreau să îmi asum sensibilități pe care nu le am, nu vreau nicicum să mă consider (și nici nu am cum!) vreun ales întru cele ce scapă ochiului, însă i-am simțit de acolo, de departe, plecarea. Iar atunci când am putut suna acasă (nici nu mai știu exact de unde, probabil din St. Thomas), mi s-a confirmat că, doar cu câteva ore înainte, cel pe care îl „înfiasem” ca bunic în 2003, plecase dintre noi. Vremea trece, indiferent ce am încerca să facem și viața își croiește inexorabil cursul ei, făcându-ne să adunăm tot felul de experiențe, trăiri, emoții, dându-ne bune și rele, lucruri pe care să ni le amintim și alte pe care să le putem uita. Între timp, cam la jumătate de an de la ultima întâlnire cu Preasfințitul Gherasim, a apărut între noi și pruncul pe care ni l-am dorit atât. Fără a planifica, fără a căuta ceva anume, s-a făcut că preotul care l-a creștinat fusese hirotonit de Sfinția Sa și tot el îi fusese părinte spiritual. La scurtă vreme, schimbându-mi domiciliul și mutându-mă afară din oraș, s-a făcut ca preotul paroh din zona în care locuiesc acum să fi fost, la rândul lui, legat prin cele bisericești de Bunicuțul. Și nu știu cum se face că, indiferent ce am încercat să fac, am tot întâlnit oameni care îl cunoscuseră și iubiseră. De multe ori m-am întrebat ce anume ne apropiase atât de mult și ce taină lucra în tot ceea ce însemna acea legătură deosebită pe care am avut-o. Asta cu atât mai mult cu cât nu eram și nu sunt un practicant fervent al celor pe care lumea le numește sfinte. Și nici în ziua de astăzi nu aș putea indica ceva anume. Era însă un intens schimb de informații. Vorbeam despre tot felul de lucruri, multe dintre ele cu destulă noutate și îmi plăcea extrem de mult să constat că nu era în afara vremurilor și încerca să țină pasul cu lumea în continuă schimbare. În plus, nu am simțit vreodată vreun fel de barieră în comunicare. Nu existau tabuuri ori tendințe de a fetișiza vreun subiect atunci când vorbeam. Și ceea ce am mai putut constata (și nu sunt singurul), exista un intens schimb energetic. Simțeam, fizic și psihic, o intensă stare de bine de câte ori ne întâlneam și vorbeam. Și nu cred că greșesc nicio clipă atunci când afirm că era un mare inițiat. Fără a jigni și fără a trezi niciun fel de suspiciuni nimănui atunci când folosesc un asemenea termen, cred, sunt convins, că am avut norocul să fiu vremelnic aproape de unul dintre cele mai elevate spirite ale anilor pe care i-am trăit până acum. Dincolo de faptul că își dedicase viața slujirii credinței în care s-a născut și a crezut, Preasfinția Sa era mai întâi, sau poate în cele din urmă, un OM. Unul căruia cele omenești îi erau cunoscute la un nivel la care cei ca mine nu pot decât jindui a ajunge, cu mult noroc, într-o bună zi. Unul căruia îi fusese hărăzit să cunoască taine și căi ce numai celor aleși le sunt dezvăluite. Sunt șase ani de când, de lângă biroul la care lucrez, mă privește, de dincolo de lumi ori ceruri, Preasfințitul Gherasim Putneanul. Iar dacă m-am simțit mai sărac odată cu plecarea lui dintre oameni, mă consider bogat și privilegiat pentru faptul că l-am cunoscut și ascultat. Și pentru ca aceste rânduri să aibă un final oarecum rotund, voi afirma că și copilul nostru are o legătură de suflet cu el. Când trecem pe la Cămârzani, locul unde trupul lui și-a primit odihna, Matei aprinde câte o lumânare pentru acel Bunic pe care nu a apucat să-l întâlnească, dar care îi este cunoscut și drag prin ceea ce a lăsat în noi să transmitem mai departe. Și rugăciunea pe care el, cu glăsciorul lui o rostește la căpătâiul Bunicuțului, se aude cu siguranță acolo Sus. Și îmi place să cred că pe obrazul pe care îl știu, apare un zâmbet larg…

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: