Concursul de rezidențiat 2010, la final

Medicii suceveni au depășit cu mult punctajele minime de promovare

Trei spitale din județ au medici rezidenți admiși cu rezultate foarte bune la concursul de rezidențiat desfășurat săptămâna trecută. Spitalul Municipal Rădăuți are 2 medici rezidenți, unul în specialitatea anestezie-terapie intensivă, celălalt – neurologie, care au obținut 651, respectiv 671 de puncte.
 

La Spitalul Vatra Dornei, pe chirurgie generală, își va face rezidențiatul un medic care a reușit la concurs cu 738 de puncte, iar la Spitalul Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc (specialitatea psihiatrie) va lucra un medic rezident admis cu 729 de puncte. Aceste rezultate au fost obținute la examenul de rezidențiat pe post pentru care în spitalele din județ au fost libere 9 posturi în specialitățile anestezie-terapie-intensivă (ATI), medicină de urgență, cardiologie, neurologie și psihiatrie, iar 7 pentru domeniul farmacie. Pentru toate aceste posturi și-au depus dosarele doar 4 medici, care le-au și ocupat de altfel. La rezidențiatul pe loc au reușit 23 de suceveni în domeniul medicină și 5 de la medicină dentară, dar ei își vor face rezidențiatul în alte spitale din țară, după propria alegere. La medicină, punctajele sucevenilor variază între 888 și 566, iar la medicină dentară, între 728 și 583. Reamintim că la rezidențiatul pe loc și-au depus dosarele 30 de absolvenți de medicină generală și 6 de medicină dentară din județ. Pentru domeniul medical, punctajul maxim realizat la rezidențiatul pe loc a fost de 907, iar cel minim de promovare a fost de 544. La medicină dentară, punctajul maxim realizat a fost de 890, iar cel minim de promovare, 534; la farmacie, punctajul maxim realizat a fost de 910, iar punctajul minim de promovare a fost 546. Scandal la „vârful” rezidențiatului ! Peste 87% dintre tinerii medici care au concurat la rezidențiatul 2010 au obținut punctaj de promovare, ceea ce înseamnă peste 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări. Au obținut punctaj de promovare 4499 de candidați din 5130, 3793 în domeniul medicină dentară, 603 în domeniul medicină și 103 la farmacie. La medicină, punctajul maxim realizat (907) a fost al unei absolvente a Universității de Medicină și Farmacie din Craiova. La acest domeniu, 337 absolvenți au obținut peste 800 de puncte, iar sub punctajul minim de promovare s-au clasat 474 de absolvenți ai facultăților de medicină, dintre care 69 au obținut 0 puncte. Cel mai mare punctaj realizat la rezidențiatul pe post a fost de 825, în timp ce 71 de candidați s-au situat sub punctajul minim de promovare. În urma clasificării finale la medicina dentară, 50 de candidați au obținut peste 800 de puncte, iar sub punctajul minim de promovare s-au clasat 98 de absolvenți ai facultăților de medicina dentară, dintre care 113 au obținut 0 puncte. Alegerea locurilor pe specialități și centre de pregătire s-a desfășurat sâmbătă și duminică, iar alegerea posturilor a avut loc ieri. Concursul de rezidențiat de anul acesta nu a scăpat de scandal, sute de candidați fiind nemulțumiți de organizarea lui și de modul de rezolvare a contestațiilor. Un grup de circa 300 de tineri medici a depus la Ministerul Sănătății o petiție intitulată “Escrocherie la Examenul Național de Rezidențiat – pentru alegerea specializărilor în domeniul medical”, iar o absolventă a Universității de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” a redactat o scrisoare deschisă către prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, președintele Comisiei Centrale de Rezidențiat, prin care semnalează că i s-au anulat niște răspunsuri și, astfel, i-a fost scăzut punctajul. Această situație s-a petrecut după rezolvarea contestațiilor, când comisia de concurs a anulat 6 din întrebări, 5 la medicină și una medicina dentară Nemulțumirile medicilor nu și-au găsit rezolvarea la minister, care a „decretat” că nu poate face nimic, întrucât „comisia este suverană”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: