Un preț al libertății

Vă scriu acum aceste rânduri (și nu altele), pentru că în aceste zile scriitorul Norman Manea se prea poate să fie pe undeva pe aici, „în Bucovina” (cel puțin așa sugerează programul său oficial); nu neapărat la Suceava sau chiar în Burdujenii care cel mai ades apar în biografii ca loc al nașterii sale. După 2 ani, N.M. a revenit iar în țară (sau, mai curând, este readus!) din SUA, în cadrul unui program oficial (și comercial), pentru a lansa alte câteva ediții. Iar cu puțină vreme înainte de revenire, îl citeam răspunzând întrebărilor unui cotidian central, vorbind printre altele, cu aparentă detașare și obiectivitate (și obiectivitatea poate fi contextuală, îmi spun, ca și adevărul!) despre timp(uri) și oameni de aici, de dinainte și de după ’89: „…Să prețuim, deci, eroismul celor curajoși și să încercăm să înțelegem situația limită în care trăia marea masă tăcută.

 

După prăbușirea sistemului, majoritatea membrilor și a funcționarilor de partid s-a declarat victima sistemului (poate a și fost) și a devenit aprig anticomunistă. Un anticomunism postfestum, retoric și facil, care a preluat nu o dată fervoarea bolșevică, ura și intoleranța, ca profitabile arme politice în arena momentului”. Tot acolo însă, N.M. – născut în urmă cu 74 de ani, alegând SUA în urmă cu 24 de ani – mărturisește că astăzi domiciliul său este în America și că „acasă” nu mai există nicăieri; că și-a pregătit deja un loc în cimitirul „nonconfesional” de la Bard (lângă N.-Y.), cimitir în care a ales să doarmă și Hannah Arendt. (Nu vă amintiți cine a fost H.A.? Bref, studenta și amanta „pe viață” a lui M. Heidegger; inițiatoare a studiilor asupra totalitarismului, a refuzat să fie numită filosof; cea despre care se poate spune că a făcut din „holocaust” un cuvânt ce ne rămâne contemporan). Despre lipsa de „acasă”, N.M. spune că s-a obișnuit cu ea, în calitate de condiție: „o găsesc constructivă”. Va fi fiind și aceasta un preț – cu timpul asumat – al libertății.