Agenții economici suceveni refuză să angajeze romi

> Firește, noi nu putem obliga pe nimeni să îi primească”, spune Aurelia Focșa, șeful AJOFM Suceava Bună parte dintre șomerii neindemnizați din județul Suceava sunt persoane care nu au avut nicicând un loc de muncă, ele provenind în special de la sate, informează directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), Aurelia Focșa.
 

„Mare parte dintre neindemnizați nu au lucrat niciodată. Este vorba, în special, despre persoane din mediul rural și care, înregistrându-se la agenție, cântăresc destul de mult în balanța ratei șomajului. Cei mai mulți nici măcar nu au intenția de a se angaja, ci vin la noi constrânși de condiții pentru acordarea ajutorului social. Avem 5000 de asemenea solicitanți care trimestrial apelează la AJOFM pentru adeverințe necesare la dosarele întocmite la primării și, astfel, rămân permanent în baza noastră de date”, relevă Aurelia Focșa. Din aproape 20.000 de șomeri din scriptele AJOFM Suceava, doar circa 8.300 primesc ajutor de șomaj, ceea ce, în opinia directorului executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, este prea puțin. Aurelia Focșa reliefează că aceștia din urmă sunt monitorizați și, periodic, chemați în vederea oferirii unui curs de calificare sau a unei slujbe. „Fiind în baza de date a AJOFM, din 6 în 6 luni sunt chemați pentru informare, consiliere, orientare înspre o formă de învățământ, recalificare sau pentru găsirea unui loc de muncă. În acest din urmă caz, le dăm repartiție, însă cei mai mulți sunt refuzați de către angajatori, mai ales romii. Firește, noi nu putem obliga pe nimeni să îi primească”, conchide șeful AJOFM Suceava

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI