D’ale politicii (96)

– Un dicționar… alternativ –

 

Aniversare. Cea a zilei de naștere a conducătorilor a fost mereu un pretext potrivit pentru a le câștiga simpatia și… favorurile. Un fost demnitar local îmi mărturisea că i-ar mai trebui o viață pentru a bea, în tihnă, colecția de sticle de tărie scoțiană (câtă lipsă de imaginație, remarc eu, din partea yes-menilor sicofanți: eu aș fi primit cu egală plăcere o țuiculiță de la mama ei, o cornată, o afinată – e drept, as-tea n-au „etichetă” , iar eticheta – chiar cea de whisky contrafăcut – face pe om director, mă rog, îl menține în post!) acumulată în anii mandatului său. Un campion al ciubucului aniversar consistent a fost Carol al II-lea: bancherii și industriașii se întreceau în a-i dărui fie un cec gras, fie o vilă la Eforie, fie o casă pentru „Duduia”. În 1938, la împlinirea vârstei de 45 de ani, a primit din partea guvernatorului Băncii Naționale – unul din protejații săi – o hartă a României (Mari!) din aur curat, în greutate de 16 kg. Sărbătoritul a întrebat candid: „Dar unde-s munții? Lipsesc munții!”. Iar Banca Națională a mai scos din tezaur 20 kg de aur pentru mulțumirea suveranului cuprins brusc de pasiunea pentru geografie… Ce ghinionist ar fi un posibil asemenea cadou pentru actualul Președinte: România e substanțial mai „mică” decât în 1938, iar în loc de munți, de cote pozitive, un marinar ar trebui să se mulțumească cu „scobitura – fie și în aur? – a fundului marin”. Proastă conjunctură, păgubos cadou… Dar. A dărui cu ostentație nu este prea frumos. Dar a nu dărui niciodată, nimic, fie și cu maximă discreție, este cu adevărat urât. Gura (păcătoasei?). Șarmanta Rachida Dati a făcut deunăzi deliciul presei mondiale atunci când a confundat – într-un interviu televizat – inflația cu… felația. Focoasa ex-ministru s-a arătat decepționată că mulți investitori așteaptă – voila! – „creșteri rapide ale rentabilității de 20-25 procente, cu o felație care e aproape nulă în vremurile de criză”. Domnișoara Dati – despre care se spune că a fost concurenta Carlei Bruni la grațiile unui Sarko abia divorțat – deci concurenta la așternut a actualei „prime doamne” – fusese obligată să demisioneze din funcția pe care o deținea în Guvern după ce apăruse prea dezbrăcățică pe coperțile unor reviste pentru bărbați. Ierarhie. Se aseamănă cu etajerele: cu cât e mai înaltă, cu atât e mai inutilă. Never. De ce oare – se întreba un scriitor – spre deosebire de obiecte, nimeni nu a înființat un birou al iubirilor pierdute și regăsite? Poate pentru că acest birou ar fi cu totul inutil… „Perle” (de… bac). „Inima este cel mai important organ genital uman”. ”Alexandru Lăpușneanu s-a ținut de cuvânt atunci când a spus «Pre mulți am să popesc și eu!». Dovadă că cel mai întâlnit nume este Popescu”. ”În «Scrisoarea a treia» se desfășoară bătălia de la Rovinari”. „Manole a pus-o pe Ana la zid și a început s-o lucreze”. „Creierul este un organ oarecum indispensabil capului”. „Călin ține de mână mireasa, care are părul lung de fericire. Ea încerca să pună mâna pe dragostea flăcăului”. „Poetul își așteaptă iubita ca împreună să tulbure o barcă”. „Haiducii din doine erau liberi și fericiți ca păsările, animalele și peștii care zburdă prin codri. De cum venea primăvara, ei plecau în pădure, unde cântau suflând în frunze și lăsându-i pe boieri cu buzele umflate”. „În cunoscuta baladă «Miorița» sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicați doi criminali, o oaie turnătoare și un cioban care șochează prin prostia lui”. „Inima e împărțită în două auricole și două testicole”. „Zoe și Tipătescu se iubeau pe la spate”. „Împăratul avea o grădină și un măr în fund”. „Eminescu era trist pentru că nu a reușit să facă nimic toată viața lui”. Ș.a.m.d. … Preludiu (inutil, dar obligatoriu?). „E clar, vă găsesc seducătoare. Avansurile repetate pe care mi le faceți arată că simțiți la fel despre mine. Acestea zise, buna-cuviință ne-ar cere să declanșăm acel cortegiu de activități platonice înainte de a ajunge împreună într-un pat. Voi urma acest ritual, dar pentru a fi cu adevărat cinstit, vă spun de la început că doresc cu ardoare să facem dragoste cât de repede va fi posibil.” (Russell Crowe în „Un bărbat excepțional”, 2002 ) Saturație. „Pune-te și tu în locul meu: Ines dimineața, Ines la amiază, Ines seara, Ines noaptea! Tu nu mai ești o femeie, o parteneră, ești un regim politic.” (Jean Gabin în „Pepe le Moko”, 1937) Socoteală. „Dar domnule, serios și domnește, de la câte (femei, n.a.) în sus înseamnă că ai avut prea multe?”. Între-bare doar aparent ipocrită, lansată prin anii 1930 de un gentleman englez cu o reputație de mare crai. Chiar așa… Tocuri (cui). O fi adevărat că ele au fost inventate de o femeie mignonă, sătulă să fie sărutată, amical, copilărește (deci non-erotic) doar pe frunte? Oricum, îmi place explicația… Urdăreanu (Ernest). Apropiat al regelui Carol al II-lea (dar și un intim al Elenei Lupescu). Poreclit „Murdăreanu” pentru lipsa lui de scrupule în a se îmbogăți prin trafic de influență, șantaj și trădare (între alte acte reprobabile, a vândut unui spion german trimis de Canaris, cu „doar” 6000 lei, planurile secrete de apărare a României, țară încă neantrenată în conflict, cu „scuza” că „în România, Dumnezeu nu iubește pe săraci, ci numai pe cei bogați”). Un alt memorialist notează că „întrucât casa lui – oferită de Malaxa și transformată în „imobil regal”, citește cuibușor de nebunii pentru rege, n.a. – era vecină cu cea a Lupeascăi (cumpărată de Max Aușnit), el poate s-o viziteze oricând, fără știrea lui Carol, pe amanta regală… discret, trecând prin grădină. De frica legionarilor, el o vizitează însă doar la miezul nopții, intrând printr-o portiță secretă…”. Fostul mareșal al Palatului va însoți în exil cuplul malefic, întregind un „salutar” triunghi conjugal ce satisfăcea orgoliul regelui izgonit, odată cu ardorile nimfomanei femei cu părul de foc… În fond… bravo lui…