Gânduri în zi de aniversare

„Acasă”, pentru toți, este un loc de neuitat, drag, de care ne amintim cu mare plăcere și emoție oricând. O parte din „acasă” o reprezintă pentru mine Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” din Suceava. Acolo am intrat, împreună cu colegii mei, ca adolescenți plini de vise și speranțe.
 

Am găsit oameni minunați care, cu răbdare, tact și multă dăruire s-au aplecat asupra noastră, ne-au transmis cunoștințele legate de programa școlară și, mai ales, ne-au împărtășit experiența de viață a dumnealor. Chiar dacă acum nu mai suntem cu temele la zi la toate materiile, lecțiile de conduită în viață primite ne sunt încă proaspete în memorie și continuă să ne călăuzească. Ne-au șlefuit și format în sensul aspirațiilor noastre. Le datorăm reușitele, performanțele și le mulțumim. La ceas aniversar, convins fiind că cele de mai sus se repetă cu fiecare generație, urez Colegiului Național ”Ștefan cel Mare”, folosind cuvintele marelui Profesor de estetică Ion Toboșaru, „desăvârșirea săvârșirii nesfârșirii!”, adică ”La mulți ani!” Elev VASILE GHEORGHE CIUBOTARU, clasa a XII-a E, promoția 1972, neurochirurg Spitalul Bagdasar Arseni, București

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: