Noi avem timiditate…

Puric tot Puric… Că, cine știe când vom mai avea ocazia… Dan Puric, cocon de medici, 51 ani etate (caa… știm noi cine!) e… Dan Puric. Un actor dintre aceia ce domnesc pe scândură. Și nițeluș mai încolo. E intelectual de stirpe nouă și… fură cloța dupe ouă! Rade tot.

 

Dan Puric e… Dan Puric. Și talentul lui monstruos, și cultura asimilată impresionantă, și… șii… misterul, originalitatea și talentul de, cu toatele, dau frumușel pe dinafară. O timpuri, o năravuri! Unde-s vremile când Dănuț, la pornire în meserie, defila glorios în flancurile megieșilor botoșăneni?! Unde?! Ieu merg pe mâna, pe barba lui. Haideți, dupe ieri, să mai vedem câte ceva din omul ăsta atipic, mânios adesea și prietenos pururea! VAMOS! Ăștia au dat libertinaj… Sunt un tolerat în propria mea țară! Sunt un supraviețuitor… Supraviețuirea este a omului care are simțul datoriei și nu găsește rostul într-o mulțime care nu are acest instinct. Eu nici măcar nu spun de mine că sunt o valoare. Nu îndrăznesc. Dar știu că am simțul datoriei. Știu să mă port cinstit și corect. Și că n-am sprijin… Liber da, pentru că libertatea mi-o dă Dumnezeu, nu mi-o dă sistemul. Ăștia au dat libertinaj. Și s-a confundat libertatea cu libertinajul. Noi nu suntem niște oameni spectaculoși în dorința noastră de a ne păstra identitatea sau credința. Noi avem o tandrețe. Noi avem timiditate. Când Lev Tolstoi a venit în România a zis: „Ce popor plin de melancolie!”. Eminescu spune: „Nu-i nimic mai interesant decât istoria acestui popor, decât trecutul lui – un șir întreg de martiri, martiri, martiri”. Pe urmă a fost și el martir. Ți-l închipui pe Mihai Eminescu după 1945?! Murea la Aiud sau la Pitești. Puric, Puric, PCR! Cum ar fi să strige ăștia ”Puric, Puric, PCR!”? Îți dai seama că nici greve nu se pot face. Dacă se supără pe mine… ”Jos, Puric!” E o comedie! România suferă. Dar România de astăzi nu suferă cum a suferit România noastră dintotdeauna. Pentru că România de astăzi, trecând prin 50 de ani de comunism și 20 de ani de globalizare, ca o prelungire a comunismului, a făcut un lucru nepermis. Nu că îmi acuz poporul. Strig chestia asta! O strig public! Așa cum Sfântul Fanurie a strigat din răsputeri, copil fiind, când a văzut-o pe mama lui prostituându-se: „Mamă!”. În sensul ăsta strig și eu către propria-mi țară să nu mai care bolovanul lui Sisif pe care i-l dau dușmanii. Noi ne-am cărat Crucea Cristică! Indiferent dacă ne-a băgat în pușcărie, dacă ne-a dus pe front, am ieșit cu o demnitate fantastică. Noi nu mai cărăm Crucea Cristică. Noi cărăm bolovanul lui Sisif. Ne-au dat niște găinari de dincolo bolovani să-i cărăm. Și cu asta ne ocupăm. Sisif e inutil. E tragic, dar e inutil. Hristos ajunge pe Golgota, domnule! Noi tot timpul am spus că istoria neamului românesc este o Golgotă. Trebuie să lăsăm bolovanul și să ducem crucea. Tată & fiu… Octavian are 18 ani… Relația noastră este și contradictorie, este și „conflictuală”. El acum este deja ateizat. Mi-a și spus că „n-am nicio șansă decât să fiu darwinist!”. I-am spus că poate să stea în copac dar că Dumnezeu, în mila Lui, îl va coborî de acolo într-o zi și o să-l facă om. Să-i dea libertatea să evolueze nu ca specie, ci ca un bun creștin. Nu pot să-l zdruncin foarte tare pentru că trebuie să-și trăiască lucrurile astea și nu vreau să îl inoculez eu cu ceva. Să-i dea libertatea Dumnezeu să descopere… Dar el trebuie să știe că eu am fost așa. Eu nu discut mult… Pentru că nici tata nu făcea asta. Tata lua o distanță de vultur față de sistem. Și avea o calmețe… Survolul ăsta e binevenit. Pentru că altfel ar fi prea tocit, implicat. Ai fi baricadist toată viața. Iar lipsa mea de adaptare nu e o baricadă revoluționară! E o diferență de atitudine. Respirăm alt aer. Îmi aduc aminte un vers teribil al lui Walt Whitman „învață de la păsări să te odihnești în aer”. Așa m-am odihnit și eu până acum. În aer! E un lucru pe care-l zice Hristos, nemaipomenit: „păsările își găsesc cuib, animalele culcușul, numai Fiul Domnului n-are unde să-și aștearnă capul”. Nu e tragic?! E o neodihnă extraordinară. Eu îl văd pe Eminescu un neodihnit. De o luciditate extraordinară. În România, astăzi, nu ai cum să te odihnești! Doar să fii un cretin din ăla – mergi în jeep alb, dai drumul la muzică tare… Eu nu vorbesc de reziduuri… Eu vorbesc de substanță! d.b. P.S. Merci fain lu’ „Q magazine”! Las’ că știe de ce…