Le-a venit pofta de lucru ?…

Au început lucrările de construcție a caselor sinistraților din Pătrăuți

Vasile Breabăn, viceprimarul comunei, susține că în sfârșit a primit materialele de construcții de la Guvern și că oamenii se pot apuca serios de treabă
 

La trei luni de zile de la producerea inundațiilor, autoritățile locale și sinistrații din comuna Pătrăuți s-au apucat să reconstruiască casele măturate de puhoaie. Anunțul ne-a fost făcut de prefectul județului Suceava, Sorin Arcadie Popescu, care a precizat că cele 18 familii din localitate, care au rămas fără locuințe în urma inundațiilor de la sfârșitul lunii iunie, au primit cea mai mare parte a materialelor pentru reconstrucția caselor. Vasile Breabăn, viceprimarul comunei Pătrăuți, ne-a spus că la finele săptămânii trecute sinistrații, ajutați de oameni din localitate, au turnat fundațiile a 8 dintre cele 18 case dărâmate de ape. „Avem patru case aproape terminate. Trei dintre familiile sinistrate au primit aprobare să-și ridice casele în regim propriu, pe vechile amplasamente. Noi le-am dat materialele de construcții și ele se vor descurca. Alte trei case vor fi reconstruite de fundația postului național de televiziune Antena 1”, ne-a declarat viceprimarul. Vasile Breabăn s-a declarat optimist și crede că va finaliza reconstrucția caselor pentru sinistrații din localitatea pe care o administrează la începutul lunii noiembrie. „Noi am primit toate materialele de construcții până la acoperiș. Ne-au ajutat foarte mult dl președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, și dl prefect Sorin Arcadie Popescu. Vrem să le mulțumim amândurora pe această cale”, a spus Vasile Breabăn. Amintim că, la începutul săptămânii trecute, sinistrații din Pătrăuți reușiseră să construiască doar 4 dintre cele 18 case afectate de inundații. Tot săptămâna trecută, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că familiile din Pătrăuți rămase fără locuințe în urma inundațiilor au primit ajutoare financiare de câte 5000 de lei și vor mai primi încă pe atâta. Șeful executivului județean susține că, pentru reconstrucția caselor distruse de ape, pătrăuțenii au primit și materiale de construcție. Întrebat de ce, cu toate acestea, nu prea merg lucrările, președintele a răspuns atunci că oamenilor „le mai trebuie și puțină poftă de lucru”…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI