Secretele

Poate că ați bifat deja știrea potrivit căreia în SUA, de vreo 20 de ani – potrivit rezultatelor unui studiu date publicității recent – copiii tind să nu mai fie copii (ci puberi), în consecință puberii se grăbesc în adolescență, iar adolescenții… Informație confirmată și în România (iar faptul că ai noștri copii par doar puțin mai… înceți față de americani nu e de natură să ne liniștească în vreun fel) printr-o voce cu autoritate din partea Institutului de Endocrinologie „C.I. Parhon” care a enumerat, ca responsabili de această situație, doi factori: alimentația și ceea ce a numit el „sexualitatea psihică”.

 

Nu m-aș fi oprit asupra acestui subiect acum și aici dacă, aflat în ultimii ani în anturajul unor cercetători autohtoni (încă destul de tineri, încă destul de neluați în seamă, uneori încă destul de… neautorizați de structuri și instanțe osificate care nu neagă interdisciplinaritatea, însă caută să tragă mereu spuza pe turta lor) care încearcă să înțeleagă, prin argumente diverse, mutațiile apărute în sexualitatea românilor în ultimii 20 de ani. Cercetători care mi-au acordat încrederea de a mă pronunța (iar în urmă cu vreun an am notat câteva rânduri chiar și aici) asupra unor aspecte ținând de sexualitatea comunicată, de cea care se vorbește, devine contaminantă sub formă de model sau chiar mit, fie el și numai mit mediatic (poate că încă mai periculos). În presă (pe care o acuza și endocrinologul), în media în mai toate formele sale, într-o societate în care cei mai activi au fost și sunt tocmai adolescenții și tinerii de acum 20 de ani. N-ar fi vorba despre o detabuizare, ci pur și simplu despre faptul că, încă de când sunt foarte fragezi, copiii sunt adesea înconjurați de informații cândva calificate drept „nepotrivite vârstei”, de informații care rămâneau pentru alții de odinioară, o vreme, „secretizate”. Ce se petrece acum este, în fond, un proces natural: copiii se adaptează la mediu, tinzând să devină, în graba mare, tineri adulți, prinși într-un joc al contratimpului despre care doar li se pare că-l înțeleg. Sunt, totuși, niște copii…