La 25 iunie 1989 s-a stins din viață una dintre cele mai îndrăgite profesoare ale Liceului „Ștefan cel Mare” din Suceava: doamna Cleopatra Mateiciuc.
S-a născut la 3 octombrie 1936, în comuna Părhăuți, județul Suceava. După absolvirea Facultății de Filologie și Istorie-Filosofie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, și-a desfășurat activitatea didactică în Bădeuți, Botoșani și Suceava. Între anii 1964-1988 a fost titulară a catedrei de limba și literatura română de la Liceul „Ștefan cel Mare”.
Prezența ei tonică, generozitatea, naturalețea și spontaneitatea comunicării aduceau în colectivul nostru echilibru, armonie și voie bună. Era un model de rigoare și de conștiinciozitate; își pregătea cu grijă lecțiile și activitățile cercurilor pedagogice, pe care le conducea cu competență.
Apropiindu-se cu dragoste și înțelegere de elevii săi, îi ajuta să descopere frumusețea și expresivitatea limbii române, sensurile ascunse ale textului literar, dincolo de aparențe. Reușea să le stimuleze gândirea independentă, încurajând dialogul viu, autentic.
Depășea abordarea clasică a demersului didactic prin organizarea – împreună cu alți colegi – a unor activități extrașcolare care valorificau disponibilitățile creative ale elevilor: cenaclul literar, seri de muzică și de poezie, întâlniri cu oameni de cultură, sesiuni de comunicări și referate, serbări școlare.
Era plină de viață, făcea totul cu pasiune și dăruire. Am admirat-o mereu pentru vitalitatea, entuziasmul și optimismul ei, pentru devotamentul exemplar față de familie și școală.
Mă bucur să inserez în acest articol câteva mărturii despre profesoara Cleopatra Mateiciuc, care trăiește în amintirea celor care au cunoscut-o și au prețuit-o.
De câte ori rememorez numele Cleopatra Mateiciuc nu pot să cred că a plecat dintre noi pentru totdeauna. Profesor iubit de elevi, cu dăruire pentru școală, bună colegă, un caracter ales, rar întâlnit. Îmi vine greu să accept că o fire sociabilă și bună ca Uța, așa cum îi spuneam noi, cu un zâmbet mereu cald, a fost nevoită să lupte cu o boală necruțătoare și nedreaptă. Astăzi nu pot să spun decât „suflet generos și nobil, odihnește-te în pace”. (Prof. Oltea Scutaru)
Mama a iubit literatura, cărțile, familia; a iubit viața. Făcea totul cu devotament. Deborda de energie. Ținea la imaginea ei în societate, era elegantă, cu un simț estetic aparte, frumoasă, pedantă. Așa mi-o aduc aminte. Într-un singur cuvânt – o doamnă. Dar o doamnă care nu se sfia să care acasă teancul de teze sub braț, laolaltă cu sacoșele pline de cumpărături din piață. Obligatoriu, în geantă avea câte-o rețetă nouă de prăjitură sau de altceva bun. Nu știu cum se descurca cu toate… De la ea mi-au rămas întipărite pentru totdeauna modestia, naturalețea, bunul-simț, trăsături esențiale de care am ținut mereu seama în existența mea. Pe mine și pe fratele meu Daniel ne-a educat cu grijă și ne-a format, astfel încât pot spune, cu mâna pe inimă, că noi am fost norocoși să avem o mamă ca ea, iar tatăl meu așa o soție. (Anca Dan)
Despre doamna dirigintă Cleopatra Mateiciuc, în a cărei frumoasă familie am intrat la câțiva ani după absolvirea liceului, pot spune că a fost deosebită din toate punctele de vedere. Mi-o amintesc cu mult drag… o adevărată doamnă, distinsă, inteligentă, sociabilă, o prezență plăcută, dar mai presus de toate un caracter ferm și un om adevărat, de o mare noblețe sufletească. Își iubea nespus familia, prietenii și elevii. De fapt iubea viața, iubea oamenii. De-a lungul anilor mi s-a întâmplat să mă întâlnesc cu foști elevi sau cunoștințe care au stimat-o, au apreciat-o și care o pomenesc cu mult drag, chiar și după douăzeci de ani de la moartea ei. Consider că este un lucru cu adevărat remarcabil. (Livia Mateiciuc)
Deși am fost, ca să spun așa, un autodidact încăpățânat, am beneficiat de la bun început de simpatia intelectuală a profesoarei mele de limba și literatura română, doamna Cleopatra Mateiciuc, căreia am reușit să-i fac bucuria de a-i dedica marele premiu pe care l-am obținut la Olimpiada națională de literatură, ținută chiar în incinta liceului nostru în primăvara anului 1984. Emoția pe care am resimțit-o amândoi cu acea ocazie a cimentat o prietenie care a fost, din păcate, scurtată de prematura dispariție a profesoarei mele, în vara anului 1989. (Aurelian Crăiuțu, prof. univ. dr. – Universitatea Indiana, Bloomington, SUA)
Prin competența profesională și calitățile umane, doamna Cleopatra Mateiciuc se înscrie în galeria profesorilor de seamă, care au contribuit la creșterea prestigiului Liceului „Ștefan cel Mare”, rămas de-a lungul timpului un focar nestins de cultură națională, un simbol al succesului și al performanței.
RODICA BELȚA
Comentarii