Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Instituția Prefectului județului Suceava, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Suceava, și-au propus un program de întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri din Regiunea Nord-Est pentru promovarea exportului de produse și servicii, precum și identificarea acelor obstacole care apar în pătrunderea pe alte piețe.
Ca o primă acțiune menită să vină în sprijinul activității de export, atât a firmelor cu activitate în domeniu, cât și a celor cu potențial, care au nevoie de promovare pe piețe externe, oamenii de afaceri suceveni, interesați de această tematică, vor participa, marți, 18 mai, începând cu ora 11, la Prefectura județului Suceava, în Sala „Ștefan cel Mare”, la o întâlnire cu reprezentanți ai Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri
În cadrul întâlnirii se vor prezenta și vor avea loc dezbateri cu specialiștii MECMA, pe teme centrate pe sistemul de sprijinire și promovare a exporturilor (Fonduri alocate de la bugetul de stat pentru susținerea și promovarea exporturilor, inclusiv participarea la târguri internaționale și misiuni economice externe; Programul de creștere a competitivității produselor industriale; Programul de creștere a competitivității produselor agroalimentare; Prime de export pentru produse agroalimentare), programul de promovare a exporturilor de produse și servicii, precum și cele legate de identificarea problemelor întâmpinate de firme în accesarea piețelor externe.
La această acțiune au fost invitați și prefecții județelor Botoșani și Iași, precum și președinții Camerelor de Comerț și Industrie din județele Botoșani și Iași.
Cei interesați pot obține detalii și relații suplimentare legate de eveniment de la CCI Suceava, telefon 0230521506 sau email: [email protected].
























Comentarii