În condițiile eliminării subvențiilor, la iarnă

Sucevenii ar putea plăti facturi duble la încălzire

Mâine, conducerile Primăriei Suceava și SC Termica vor fi în Capitală, în tentativa de a lămuri aspecte critice în legătură cu viitorul societății de termoficare sucevene. „Voi merge la București împreună cu directorul general al SC Termica, unde vom discuta strategia de alimentare cu energie termică în municipiului Suceava în iarna care vine”, a declarat edilul-șef Ion Lungu.

 

Demersul survine lipsei de rentabilitate a Centralei Electrotermice (CET), ca urmare a dispariției marilor consumatori industriali, dar și incapacității bugetului local de a mai suporta partea sa de contribuție la acoperirea prețului real al gigacaloriei. Întrucât Termica produce în cogenerare, o scădere importantă este evidențiată și la energia electrică. Astfel, cantitatea produsă anul trecut a fost cu aproximativ 25% mai mică decât cea realizată 2008, cauza constând în aceea că tranzacțiile s-au efectuat doar în interiorul cantităților stabilite de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei Electrice (ANRE) pe contracte reglementate, fără accesarea pieței concurențiale. Pe de altă parte, în bu-getul local pe 2010, capitolul energie și combustibili este preconizat a înghiți aproape o treime din totalul încasărilor, primăria având la Termica debite istorice de peste 80 de milioane de lei.
Întâlnirea de la București vine și pe fondul anunțului președintelui Traian Băsescu privind ridicarea oricărei forme de subvenționare a consumului de agent termic în beneficiul persoanelor racordate la sistemul centralizat, situație în care sucevenii ar urma să plătească facturi de încălzire de peste două ori mai mari. Printr-o decizie a ANRE de dinainte de Crăciun, prețul de producție al Termica Suceava s-a majorat de la 360,4 lei/gigacalorie, la 384,37 lei/gigacalorie, respectiv cu 6,6%. Șeful administrativului local declara atunci că mărirea cade cum nu se poate mai prost, municipalitatea nefăcând față nici măcar vechiului nivel al tarifului. Astfel, din cei 360,4 lei în vigoare, 178 de lei constituie prețul actual de referință achitat de populație, 122,65 lei/gigacalorie este cuantumul completat de la bugetul Sucevei, iar diferența reprezintă subvenția la combustibil asigurată de la bugetul de stat.
În acest circumstanțe defavorabile, autoritățile locale iau în calcul construirea unei noi centrale termice pe biomasă, care ar urma să aibă o capacitate strict dimensionată la nevoile de consum ale celor racordați la sistemul centralizat. Aceasta ar urma să folosească resturile de masă lemnoasă de la exploatările din județ și să aibă și un anumit număr de arzătoare pe gaze naturale pentru vârful de sarcină din sezonul rece. Noua centrală ar avea șanse să fie concretizată doar în baza unui parteneriat public-privat, municipalitatea punând la dispoziție terenul necesar.
În martie, în plenul legislativului local trebuia dezbătută noua strategie de termoficare a Sucevei, întocmită de reprezentanții municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor, Consiliul de Administrație și în conducerea Termica, însă documentul nu a ajuns nici până acum pe masa deliberativului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: