Singura șansă – finanțarea nerambursabilă

 

Singura posibilitate viabilă existentă la ora actuală pentru ca micii întreprinzători, și nu numai, să se poată menține pe piața economică este cea de a accesa și derula proiecte cu finanțare europeană.
Cel puțin aceasta este concluzia la care au ajuns participanții la “Seminarul de informare dedicat solicitanților de finanțare în cadrul domeniului de intervenție 4.3”.
Organizat la Camera de Comerț și Industrie Suceava sub coordonarea Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, seminarul a trezit un real interes printre oamenii de afaceri suceveni, dovadă fiind numărul mare de participanți.
“Astfel de întâlniri sunt deosebit de importante și de bine primite în rândul oamenilor de afaceri, deoarece Camera de Comerț înțelege să vină în sprijinul comercianților pentru a dezvolta depunerea de proiecte de finanțare europeană”, a declarat secretarul general CCI Suceava, Marcel Gaftoneanu.
Pe parcursul întâlnirii, discuțiile s-au derulat în jurul unor probleme de interes general, cum este eligibilitatea solicitantului sau a proiectului, completarea cererii de finanțare, metode de întocmire a proiectelor, precum și greșelile frecvente ce apar în completarea cererilor de finanțare.
“Interesul este foarte mare într-un an dificil pentru întreprinzători, deoarece una dintre singurele șanse de dezvoltare într-un an de criză pentru o societate comercială este depunerea și derularea de proiecte europene cu finanțare nerambursabilă”, a mai adăugat Marcel Gaftoneanu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: