Reducerea cu 25%

O dramă pentru angajații cu salarii mici din administrația municipală suceveană

Din 810 salariați, circa 200 câștigă doar în jur de 600 de lei/lună > Primarul Lungu și-a exprimat speranța că diminuările se vor face pe tranșe salariale, astfel încât lucrătorii cu remunerații mici să aibă mai puțin de suferit

 

Conducerea administrației locale așteaptă cu strângere de inimă dispozițiile legale privind diminuarea cu 25% a salariilor angajaților structurilor din componența executivului. Șeful municipalității, Ion Lungu, consideră că măsura anunțată după întâlnirile cu oficialii FNI este una dramatică, mulți dintre lucrătorii administrativului având deja remunerații foarte mici.
„Așteptăm reglementări precise pe această linie. Dacă respectivele măsuri vor fi aplicate așa cum au fost anunțate, ne vom vedea în fața unui aspect destul de delicat. Și în prezent avem salariați cu 6-7 milioane de lei vechi pe lună, iar în condițiile în care se va face respectiva reducere situația ar putea deveni dramatică”, arată primarul Lungu.
Ocupantul fotoliului din Areni și-a exprimat speranța că diminuările se vor face pe tranșe salariale, astfel încât angajații cu salarii mici să aibă mai puțin de suferit.
Recent, conducerea municipalității sucevene s-a adresat în scris Guvernului, solicitând amendarea Legii salarizării unitare nr. 330 din 2009, pe motiv că respectivele norme fac discriminare între remunerarea funcționarilor publici și cea a personalului contractual al primăriei. Legea amintită consacră, în funcție de posibilități, suplimente financiare cu caracter temporar de până la 30% din salariul de bază pentru funcționarii publici, prevederi care nu sunt valabile și în cazul angajaților Direcției Domeniului Public și Direcției Administrației Piețelor din subordinea executivului. Primarul reliefează că circa 200 de lucrători din categoria celor din urmă câștigă doar aproximativ 600 de lei pe lună, lucru nedrept, dacă se ține cont și de munca depusă. Din 810 salariați ai administrației locale sucevene, 468 au statut de personal contractual, în timp ce diferența de 342 se bucură de beneficiile legislației referitoare la funcționarii publici.
Săptămâna trecută, lucrătorii primăriei sucevene au suspendat greva generală prin care își exprimau nemulțumirea față de scăderea veniturilor salariale cu până la 45% – diminuare cauzată de eliminarea unor sporuri și facilități financiare –, precum și față de posibilele reduceri de personal. Liderul Sindicatului Liber al Salariaților din primărie, Dorina Badea, preciza că angajații din administrația municipală suceveană nu vor altceva decât un venit decent.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: