Doi elevi de clasa a VIII-a au primit de la Inspectoratul Școlar Suceava permisiunea de li se prelungi cu o oră timpul de lucru la prima probă din cadrul evaluării sumative, la limba și literatura română. Cele două cazuri speciale s-au înregistrat la Școala Nr. 4 Rădăuți și Școala Nr. 9 Suceava.
Proba s-a desfășurat ieri “fără incidente”, în 179 unități școlare din județ, arondate la 29 centre de comunicare. Au participat la ea 8.174 elevi de clasa a VIII-a, din 8.363 înscriși.
“Examenul a decurs în condiții obișnuite. Nu au fost semnalate cazuri speciale de eliminare, prin fraudă, elevi retrași din motive medicale etc.”, a declarat purtătoarea de cuvânt a IȘJ, prof. Laurența Hacman.
Pe 12 mai urmează proba la matematică. Șeful IȘJ, prof. Petru Carcalete, a declarat ieri că nu vor fi probleme la corectarea lucrărilor la aceste probe, fiind suficienți profesori. Din motive ce țin de corectitudine, dascălii care au copii în școala respectivă au fost înlocuiți și nu vor participa la probe, a mai spus inspectorul general.

























Comentarii