Miracolul de la Preutești

Dacă cineva mi-ar fi spus că este un miracol atunci când un copil de 4 ani poate prinde o minge colorată în mânuță, ca mai apoi s-o arunce, în joacă, altcuiva, l-aș fi bănuit cel puțin de exagerare. Pusă însă în fața acestei situații, am înțeles că nu e vorba de nicio exagerare, ci de o victorie, o mare victorie pe care câțiva meseriași din asistența socială au obținut-o împotriva întunericului în care trăiau Alexia și Florentina, două gemene din satul Mănăstioara, comuna Preutești, care s-au născut departe de lumea în care trăim noi, cei care ne considerăm oameni normali.

 

Dacă este sau nu un miracol ce s-a întâmplat în ultimul an cu cele două micuțe nu pot ști; cert este că întunericul din jurul lor s-a spart, iar mintea și trupușoarele lor se mișcă, răspund, comunică, învie.

Gemenele erau “legume” până acum un an

Alexia și Florentina s-au născut pe 14 aprilie 2006 cu handicap grav, amândouă fiind diagnosticate cu tetrapareză spastică, retard psihomotor, distrofie, întârziere severă în dezvoltarea psihomotorie, retard sever de limbaj. Fetițele, identice ca două picături de apă, au fost, practic, până la 3 ani, “legume” – două trupușoare amorfe, fără strop de mobilitate, ce nu puteau sta nici în șezut fără sprijin. Gemenele nu vorbeau, nu îngânau măcar, făceau în pat, nu comunicau nimic, cu nimeni. Creșterea lor a fost (și este încă) o cruce greu de dus pentru o mamă divorțată și doi bunici care învață, zi după zi, ce au de făcut pentru ca cele mici să progreseze fizic și mental și să nu alunece din nou într-o lume departe de ei.
În martie 2009, fetițele venite de la București, unde locuiseră până la divorțul părinților, au intrat în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava. Banii europeni au fost o binecuvântare, gemenele cu handicap grav fiind incluse în proiectul “Transfer de Competențe, Formare Abilități – Extindere Echipa Mobilă”, alături de alți 149 de copii cu dizabilități și alți 165 cu alte mari probleme din județ.
Pentru Alexia și Florentina s-a pus la treabă Echipa Mobilă Fălticeni, un “comando” format din doi asistenți sociali, un kinetoterapeut, un psiholog și un logoped. Misiunea era grea și complexă, având ca obiective, în limbaj de specialitate, recuperarea și creșterea mobilității, recuperarea funcțiilor afectate de boală, câștigarea independenței motorii.
În limbajul obișnuit, toate acestea au însemnat o muncă susținută pentru ca cele două fetițe să înțeleagă și să fie înțelese de cei din jur, să se poată mișca, să iasă din starea de “legumă” în care erau; și, în paralel, au însemnat educarea adulților, prin transferarea competențelor dinspre specialiști către familie.
După un an de zile, reprezentanții DGASPC Suceava vorbesc despre un miracol ce se petrece la Preutești; și i-am crezut.

Din întuneric, pas cu pas, spre lumină

“Intrați, dom’ doctor, intrați vă rog, fetele sunt în camera lor”, l-au întâmpinat gazdele pe Ilie Lazarov, kinetoterapeutul echipei mobile de la Fălticeni, clar, un obișnuit al casei. “Degeaba le zic că doctor voi fi poate peste 8 ani…”, replică specialistul, jenat de titulatura cu care a fost învestit în acea casă. Îl urmează înăuntru restul echipei, ziariști, alți reprezentanți ai Direcției, veniți să vadă gemenele după un an de muncă cu ele.
Ne așteptau, una lângă alta, cumincioare, stând în șezut pe o canapea, îmbrăcate frumos, cu câte un moț “festiv” făcut în păr de bunica. Sunt în continuare două fetițe cu handicap grav, dar fețele lor sunt acum luminate de rațiune, piciorușele și mânuțele atât de subțiri în urmă cu câteva luni au cărniță pe ele, iar privirea, deși distrofică în continuare, are expresie. Le înțelegi, le poți vorbi, îți răspund!
Și ce bucurie pe chipul lor când au dat cu ochii de Ilie! Îl știau, îl simțeau, răspundeau gesturilor lui, chicoteau chiar. Fără reținere, bărbatul i-a șters imediat uneia dintre ele o băluță ce-i alunecase pe barbă. Fetele au recunoscut imediat și logopedul, Luminița Hrițcu, cea cu vocea blândă, dar insistentă, ca după 2-3 minute de dezorientare în fața grupului prea numeros Alexia și Florentina să pară chiar bucuroase de oaspeți.
Kinetoterapeutul și logopedul au luat fiecare câte o fetiță, în camere separate, și au lucrat cu ele câteva zeci de minute, fiecare pe treaba lui. Primul, cu Alexia sau Florentina (nu le-am putut deosebi) a făcut un pic de masaj pentru relaxare musculară, apoi mai multe exerciții de gimnastică, de mobilitate, ridicare, prindere, locomoție, apoi alte exerciții pe o pernă gonflabilă specială, pe care fetița s-a rotit și s-a sprijinit cu mânuțele când a văzut că a ajuns cu ele la podea. Fiecare mișcare aducea mulțumire, un mușchiuleț încordat ce lucra singur doar la comanda “sus, fetița”, “bravo, fetița” aducea o nouă mulțumire, iar o minge aruncată a joacă și prinsă din nou era o victorie.
În cealaltă cameră, Florentina sau Alexia se juca cu o altă minge și cu mici animale din plastic aduse de logoped, micuța știind deja că vaca, animalul cel bălțat, face “muuu” și că cel maro, cu coamă, e cal. Cu mânuța sigură copilul așeza pe tăbliță alte animăluțe mici pe care poate le va recunoaște mai târziu. Minune, într-adevăr. Copilul era departe de “leguma” pe care o știam din fotografii.
După ce au lucrat cu ele, cei doi specialiști s-au grăbit apoi să aducă fetele împreună, pentru că nu stau mult departe una de cealaltă. Când exercițiile separate se prelungesc, gemenele devin agitate, nu se mai concentrează și nu mai fac nimic până nu revin una lângă cealaltă. Culorile vii le aduc bucurie, însă culoarea neagră n-o pot suferi.

Dar greul continuă

Gemenele de la Preutești au avut șansa să intre în acest program, dar sunt departe de a fi doi copii sănătoși sau recuperați atât cât să aibă independență de mișcare. Drept este că întunericul a fost spart și din letargicele din urmă cu un an acum fetițele stau singure în șezut, merg prin casă cu ajutorul premergătorului sau târându-se pe burtă, comunică deja printr-o serie de cuvinte, înțeleg o mulțime de noțiuni.
Pentru familia lor însă, greul continuă, atât din punct de vedere material, cât și din cel al competențelor pe care le preiau de la specialiști, competențe de care va depinde ameliorarea pe mai departe a stării micuțelor. Nu sunt deloc oameni bogați, (singurii bani în casă provin din alocațiile copiilor), așa că mama lor, Gabriela, a plecat să muncească în Italia. Bunicul și bunica au rămas să le îngrijească pe fete, primul fiind dedicat trup și suflet fetițelor. Fetele au simțit asta și ochișorii lor se luminează când “tati” apare pe ușă și le vorbește. Când dispar însă pe hol, bunicul și bunica plâng, plâng cu lacrimi grele, de bucurie că fetele cresc și progresează, de tristețe și de neputință în fața unei sorți nedrepte și a lipsurilor din fiecare zi…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: