Executanții din cadrul Programului ISPA nu au respectat termenele pentru finalizarea lucrărilor la obiectivele asumate. Din acest motiv, la comandamentul de ieri, șeful administrației municipale, Ion Lungu, le-a cerut să lucreze în două schimburi, dar și în zilele de sâmbătă. Dl Lungu a dat ca exemplu negativ, printre altele, intervențiile de pe străzile Alexandru cel Bun, care trebuiau încheiate pe 19 aprilie, de pe Gheorghe Doja – pe 4 aprilie, precum și de pe str. Petru Rareș, cu termen de finalizare pe 12 martie.
„Mă nemulțumește faptul că termenele în majoritate sunt depășite, iar graficele nu sunt actualizate, fiind făcute la începutul lunii februarie. Din păcate ne-a dat și vremea peste cap, pentru că a fost o iarnă foarte lungă. Au fost și sărbătorile de Paște, vremea s-a încălzit. Din acest moment nu mai avem niciun impediment, de aceea am solicitat să se lucreze program prelungit”, a declarat primarul, adăugând că situația începe să devină îngrijorătoare, existând întârzieri și de 2 luni. Pe fondul declanșării numărătorii inverse, edilul-șef a cerut firmelor constructoare să procedeze la o reevaluare a țintelor și să adopte programe cu termene realiste, care să poată fi respectate. Intervențiile efective de reabilitare trebuie încheiate în decembrie 2010, în caz contrar fondurile nefolosite fiind pierdute. Valoarea totală a investițiilor din cea dintâi etapă a Programului ISPA se ridică la 52,68 milioane euro, dintre care 33,442 milioane euro o reprezintă finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, 12,55 milioane euro – participarea Guvernului României și 6,68 milioane euro – împrumut de la banca germană KFW.
























Comentarii