La Campionatul național de tir sportiv

12 medalii obținute de trăgătorii suceveni

Etapa a doua a Campionatului național de tir sportiv disputată în perioada 22-25 aprilie la București, în Complexul de tir „Iosif Sârbu”, a adus „tiriștilor” suceveni nu mai puțin de 12 medalii: 5 de aur, 7 de argint și 3 de bronz.

 

Chiar dacă la competiție au avut adversari puternici, de la cluburi precum Dinamo, Olimpia, Steaua și de la alte cluburi departamentale din țară, trăgătorii antrenați de Ștefan Buiucliu au avut o prestație bună, ceea ce-l face pe antrenorul delegației sucevene să fie încrezător că de la concurs la concurs rezultatele vor fi tot mai bune. „Sportivii sunt într-o vizibilă creștere de formă și așteptăm rezultate din ce în ce mai bune de la o competiție la alta”, a apreciat Ștefan Buiucliu.
Medaliații etapei a doua a Campionatului național au fost Ilie Călin (CSM Suceava), Bahan Alexandru (CSM Suceava), Andreescu Camelia (CSȘ Rădăuți/Dinamo București) și Toderaș Ana (CSȘ Rădăuți/CS Muscelul).
Etapa a treia a Campionatului național va avea loc în perioada 13-16 mai, tot în Capitală.
Tirul sportiv vânătoresc are șanse reale să devină o probă nouă la competițiile organizate de FRTS
Ștefan Buiucliu a mai precizat că pe data de 21 mai va avea loc Adunarea Extraordinară a Federației Române de Tir Sportiv, în care se va face o modificare a statutului federației la obiectul de activitate, în sensul că se va adăuga și tirul sportiv cu armă de vânătoare printre probele deja existente.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI