Deși e criză financiară și multe școli cu lucrări de investiții începute așteaptă să primească fonduri pentru a le continua, având datorii la constructor, există și unități care riscă să piardă banii fiindcă nu au organizat licitațiile de proiectare sau de execuție.
Inspectorul general al IȘJ Suceava, Petru Carcalete, a precizat ieri că este vorba de unități din Botoșana, Grănicești, Horodnic de Jos și Pojorâta. “Unele nici nu au început lucrările, altele nici nu au purces la licitația pentru realizarea proiectelor. Sunt și lucrări în execuție, dar constructorul nu a reușit să se achite, nu sunt lucrări făcute de sumele alocate. Dacă nu încep până la 31 decembrie, ar putea pierde banii, fiindcă ele sunt ordonatori de credite. Dacă eram în locul lor, 1 ianuarie mă prindea cu lucrările făcute, atât la proiecte, cât și la lucrări de execuție”, a declarat șeful IȘJ. El a mai precizat că astfel s-ar putea pierde circa 800.000 lei.
Inspectorul general a mai informat că, pentru investiții în școli, în primul semestru al anului 2010 s-a aprobat suma de 5.948.000 de lei, reprezentând 90% din suma prevăzută în Anexa 3 a HG 655/2009. “Până la 31 martie 2010 am plătit școlilor 4.753.000 de lei, fiind un rest de plată de 1195.000, din care în această lună se vor plăti 300.000 și mai rămân 800.000. Aș putea plăti toată suma, dar, iată, sunt școli care încă nu au început lucrările sau nici măcar nu au organizat licitațiile pentru proiectare”.

























Comentarii