„…Dar obiceiurile au început să dispară unu’ câte unu’ și totodată și urăturile nu mai au rost. A rămas doar o singură urătură, la iertăciune, atunci când se pleacă la biserică. Merge drușcul la mire, îi urează iertăciunea, îi mai spune ce mai are de făcut, iar când se pornește acesta, pleacă repede cu o mașină să-i ureze și la mireasă. Pleacă pe la ora 18 la biserică, la cununie, iar după aceea, la masa de noapte, la pripoi. Dacă e vară, pripoiu se face într-un cort mare, în ograda mirelui, iar dacă e frig, se face la cămin, ori altă sală mai mare”, mărturisește Vasile Iftinchi Țâbric.
Așa arată, la o primă aruncătură de privire, satul tradițional bucovinean în plin secol XXI! Neliniștile de veacuri, ascunse la porțile dorului care-și găsea împlinirea în cântecul unei doine sau în somptuozitatea unei balade, răbufnind într-o strigătură rostită în jocul horelor de altădată, se împletesc, în taina zilelor răvășite de alergare, cu mijloacele tihnite ale omului modern.
Cartea lui Vasile Iftinchi Țâbric, „Cântece și urături la nunțile din Frătăuții Vechi” (despre care, de altfel, ați aflat deja din „Crai nou” – n. red.), se dovedește a fi adevărată ladă de zestre a spiritualității tradiționale bucovinene, lăsată moștenire omului modern.
Vasile Iftinchi Țâbric, descins dintr-un vechi sat bucovinean, la cei 77 de ani petrecuți întru trăinicia frumuseții originare a satului patriarhal, a fost, este și va fi un căutător și un păstrător de comori bucovinene. Născut la 26 septembrie 1932, în comuna Frătăuții Vechi din județul Suceava, la o depărtare de 8 km de orașul Rădăuți, „sat frumos, cu oameni buni gospodari, harnici și la muncă, dar și la joc și la petreceri, cu fete și neveste frumoase” (cum însuși mărturisea), zis „Țâbric” (după porecla dată bunicului, pentru că era înalt și subțire ca un chibrit), a ținut frâiele tradiției cu dăruirea omului conștient de forța creatoare a memoriei colective, cu datoria celui care oficiază un ritual nupțial, ca drușc, sau conducând echipa de dansuri strămoșești, împlinindu-le artistic, având în repertoriu Bătrâneasca, Laboșu, Trandafirul, Arcanul.
Pentru talentul său oratoric a fost răsplătit cu medalia de aur și titlul de laureat pentru cel mai bun prezentator, iar, în 1975, a fost maestru de ceremonii în timpul filmărilor pentru materialul etnografic „Nunta din Frătăuți”, filmări realizate de Titus Popovici și Sergiu Nicolaescu.
Spontan, hărăzit cu darul creației, Vasile Iftinchi Țâbric era invitat la toate sărbătorile pentru a face poezii cu dedicație. Multitudinea de creații a rămas, ani de-a rândul, în mintea și sufletul autorului sau în memoria satului, fără a fi așternute pe hârtie.
Abia în anul 2009, toate aceste frământări lăuntrice s-au întrupat în cartea „Cântece și urături la nunțile din Frătăuții Vechi”. Cartea a apărut la editura „Biblioteca Miorița”, Câmpulung Bucovina, prin bunăvoința primarului comunei, Vasile Ionesi, și a Consiliului Local, culegerea textelor fiind alcătuită de Veronica V. Buzic, sub îngrijirea editorială a lui Ion Filipciuc.
Cartea cuprinde trei părți: Cântece și urături la nunțile din Frătăuții Vechi, Monologuri și dialoguri hazlii, Poezii ocazionale. În prima parte, Vasile Iftinchi Țâbric descrie întregul ceremonial al unei nunți, de la stărostire, până la pripoi, cu rânduiala neaoșă, la care a fost părtaș de nenumărate ori, de-a lungul vieții. Pe lângă prezentarea ritualului nupțial, autorul face un mic istoric al strigăturilor specifice dansurilor bătrânești – Bătrâneasca, Labuș, Arcanul, Bătuta –, însoțite de descrierea coregrafică.
Cum nu se poate nuntă tradițională fără costum popular, Țâbric a dedicat un capitol portului popular românesc, în speță celui bucovinean, făurind el însuși, în versuri, un portret: „Cu pieptărașul înflorit / Cu cizme lustruite / E tânăru‘ bucovinean / Cu inima fierbinte…/ Pe-o fată dac-o întâlnești / În zi de sărbătoare, / Te oprești în loc și o privești / Ca pe-o frumoasă floare. / Cămașa ei ca crinul alb, / Cusută numai flori, / De-o strângi în brațe și-o săruți / N-o uiți până mori. / Catrința e de stramatură / Iar în urechi cercei, / Nu folosește ruj de gură / Că-l are de la mama ei. / A nostru port bucovinean, / Lucrat de-a noastre mâni, / Noi îl păstrăm, căci îl avem / Rămas de la străbuni”.
În capitolul Monologuri și dialoguri hazlii, se prezintă crâmpeie de viață „îndulcită” de versurile autorului, cu sare și piper: Așa-i rău, așa nu-i bine, Nu mă-nsor, Fata cea frumoasă, Vrăjitoarea, Nu-mi convine, În pețit, M-a pus dracul să mă-nsor, Ciobanul stat prea mult în munte. O zi pierdută la cămin, Renunțăm la vocea a treia, Puterea min-ciunii.
Ultimul capitol, Poezii ocazionale, reprezintă înfruptarea din traiul comunității sătești, prin versul trecut prin sufletul însetat de frumos al lui Vasile Iftinchi Țâbric: Nunta din vis, Te-am văzut Marie-n vis, Ne-om întâlni la vremea de apoi, La mormântul lui Serafim Trufin, La mormântul lui Țiganaș Silvestru, fost director de școală, La mormântul lui Radu care a murit la 28 de ani, Bucovina, colț de rai.
Bucovinean până-n măduva oaselor, Vasile Iftinchi Țâbric întruchipează istoria tradițională a unei așezări, aducând ofranda tradiției unui secol care-și poartă povara modernității: „Aici, la noi, în Bucovina, / E-un colț de rai, e pământ sfânt / Iar Maica-și apără grădina / De tot ce-i rău pe acest pământ…/ Aici, la noi, în Bucovina / E țara munților cu fag / Așa i-a spus când-va regina, / Iar noi îi mulțu-mim cu drag. / Iar cine vine-n Bucovina / și trage apă din izvor: / O, Doamne, mândră ți-i grădina / Și nu m-aș duce până mor”.
Drd. LUMINIȚA ȚARAN
Comentarii