Profil

Poezia lui „Nexus”

Un sucevean „desțărat”, afirmat ca remarcabil cercetător dincolo de Ocean, doritor a reveni acasă, face tentativa de a reveni și în poezie. Radu Tudor Ciornei, fiindcă despre el este vorba, străin de metaforită, privește realitatea cu o luciditate tăioasă, interesat de directețea și urgența comunicării.
 

E drept, impulsul liric a izbucnit târziu, poetul oficiind – ca editor – pe site-ul poezie.ro, la adăpostul unui pseudonim (Nexus) care i-a asigurat gloriola, în acea înghesuială (democratică) de voci, cu ecouri încă prezente. Debutase în Cronica (2000), fiind, și el, colecționar de premii (revista Hyperion, Editurile Eminescu, Emia, Vinea). Poezia – va recunoaște ferm Radu Tudor Ciornei – este pentru mine Nexus. Acolo, în „peisajul internetic” a fost căutat, citit și citat; să nu uităm nici de Virtualia ori de NordLitera, de climatul emulativ (printre cobreslași: Matei Ghigiu, Liviu Nanu), de volumul Ultima generație, primul val; și, apoi, tăcerea, o mai lungă absență după un debut care ar fi trebuit să fie fulminant, beneficiind de un meritat ecou mediatic. Din păcate, Totul pe roșu, (Editura Vinea, 2004), scos pe speze proprii, volumul său de debut, dedicat „profei de română”, a rămas un volum „de nișă”. Chiar dacă „magnificul” Tzone a dovedit, iarăși, fler, iar op-ul a fost încununat cu Marele Premiu la Festivalul Național „Ion Vinea” (ediția a XIV-a, 2005). Cu un strălucit doctorat în neuroimunologie la University of Kentucky (SUA), cel ce absolvise medicina la Iași s-a dedicat studiului, ca cercetător postdoctoral (la Universitatea din Missouri); abandonând, s-ar zice, solilocviile sale nocturne și dialogul – reciproc profitabil – cu fanii de altădată.
Încât, revenind, poetul s-ar putea întreba: „unde naiba te ascunzi poezie?” (v. funny face). Un tărâm fermecat, populat cu personaje (precum moș caron) și simboluri personale, redescoperind „plăcerea copilărească a jocului”. Dar și lumea crudă din juru-i, dezvrăjită, nemiloasă, concurențială, cercetată cu o luciditate tăioasă: oferind o „viață în rate”, în care „soarele nu mai răsare pe gratis”, cumpărând un cer „la mâna a doua”. Și în care, „pentru iubire” vom introduce o monedă salvatoare (v. dragoste de (l)user). Până când „alunecăm nevăzuți / în timpurile tăcerii” (v. povestiri la gura raiului).
E greu să alegem din această ofertă lirică, apropiată rețetei douămiiste, cu poeme îmbietoare (eu cred, fontana di trevi ș.a.), asortând pigmentul ludic cu trimiterile livrești, plonjând în intertextualitate, dar ocolind pornocultismul (frecventat, se știe, de mulți congeneri). Oricum, nu e vorba despre o meditație anxioasă, cultivată contagios de criziști prăpăstioși. Iar prietenii, conectați unor pusee rebele, sunt invitați „să trăiască periculos” (v. credo). Semnalăm, neapărat, o mică bijuterie lirică, ușor lungită (trădarea lui caron) care se deschide astfel: „îmi bălăceam ca de obicei picioarele în styx / de pe pontonul nici unei speranțe”; și pe care, sugrumând vise „în depărtare de pucioasă”, poetul, având drept confident pe moș caron, ar fi putut-o reteza (credem) la versul: „cam asta fuse răducule…”
Inezitant, fără a plăti tribut dibuirilor uceniciei sau inerției clișeistice, fără a propune, ostentativ, o poetică insurecțională, manevrând „cuvinte vegetariene”, Radu Tudor Ciornei este un nume de reținut. Fără a pedala pe imagini / scene horror, dar cu dorința, încă firavă, de a infuza autobiografismului pedestru, anecdotic, rezonabil (ca pondere) un tâlc metafizic. Promite, de altminteri, o revenire în forță. Iar dacă e să (psih)analizăm titlul plachetei sale, totul pe roșu poate invoca, firește, „mâna cuprierului” în Vegas; ne-ar face însă plăcere să credem că e vorba, cu deosebire, de miza poeziei. Pe ea pariază încă tânărul poet, cu rădăcini bucovinene, după o lungă pauză și un chinuitor exod: „cuvintele mele / desculțe / obosite de drum / pășesc încet printre vise / încălzindu-și tălpile / pe marmura fierbinte / a tâmplelor tale” (v. exod). Da, „adevărul și viața / sunt pline de sânge”. Și privindu-și existența „de foarte departe”, oferindu-și compensativ, prin astfel de exerciții lirice, injecții „cu acasă”, Radu Tudor Ciornei are obligația de a se lua în serios. Și are, firește, toate motivele să continue, recuperat de poezia românească. Fiindcă, ne reamintea recent Dorin Tudoran, cultura se face prin includere. Suspectându-se că se joacă de-a poetul, Radu Tudor Ciornei, îmboldit / locuit de impulsuri contradictorii, presat de solicitări profesionale, lasă să se strecoare îndoiala: dar dacă o fi invers? Și tot el mărturisește că nu a găsit încă răspunsul. Soluția e însă la îndemână: totul pe poezie… Și nu doar ca terapie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: