Emil Boc: administrația județului este „performantă și pragmatică”

Administrația suceveană este “performantă și pragmatică”, a afirmat joi primul ministru Emil Boc, în cadrul întâlnirii cu autoritățile locale din Suceava, care a avut loc la Palatul Administrativ.
 

Potrivit premierului României, investițiile și atragerea de fonduri europene sunt prioritare, pentru că acestea determină păstrarea sau crearea unor noi locuri de muncă. “Guvernul nu are o prioritate mai importantă decât susținerea locurilor de muncă prin investiții și atragerea de fonduri europene”, a ținut să sublinieze Boc.
El a spus că județul Suceava este singurul din țară care are în lucru și în pregătire construcția a cinci șosele de centură, respectiv pentru municipiile Suceava, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Fălticeni. El le-a spus autorităților sucevene că Guvernul intenționează ca până la sfârșitul acestui an să realizeze centuri ocolitoare pentru municipii și cea mai mare parte a orașelor din țară. “Trebuie să găsim resurse financiare din fonduri europene și

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI