După o recentă campanie de verificări

Sancțiuni drastice la școlile speciale din județ

Acestea pot merge și până la desfacerea contractului de muncă, iar, acolo unde se impune, se va declanșa și procedura urmăririi penale, arată președintele CJ, Gheorghe Flutur

 

Conducerea Consiliului Județean Suceava va aplica sancțiuni drastice vinovaților pentru deficiențele descoperite la unitățile speciale de învățământ din finanțarea executivului.
Măsura este luată după o campanie de verificări din intervalul ianuarie-februarie anul acesta, prilej cu care au fost depistate 39 de nereguli.
Potrivit șefului administrației județene, Gheorghe Flutur, controlul a vizat toate unitățile școlare și preșcolare de acest tip, consemnându-se 80 de cazuri de beneficiari fără dosare sau cu dosare incomplete. De asemenea, s-a tras concluzia că în respectivele instituții, comisiile interne nu-și făceau datoria, nemonitorizând și neevaluând periodic evoluția asistaților în vederea potențialei integrări a acestora în familie. Echipa de control a „puricat” inclusiv modul de întocmire a bugetului, derularea achizițiilor publice și cheltuirea banilor.
„Am cerut remedierea de urgență a deficiențelor și sancționarea drastică a celor vinovați”, declară președintele Consiliului Județean, adăugând că sancțiunile pot merge și până la desfacerea contractului individual de muncă, iar acolo unde se impune, se va declanșa și procedura urmăririi penale. Gheorghe Flutur a solicitat Inspectoratului Județean Școlar să ia măsuri în privința personalului vinovat pe care îl are în centre, șeful executivului județean fiind de părere că, odată cu descentralizarea, acesta din urmă ar trebui să treacă la administrația județeană. „Dacă tot asigurăm finanțarea acestor unități, personalul respectiv ar trebui să treacă în subordinea noastră”, a explicat Gheorghe Flutur.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI