Pe valea Șoimuzului Mare, de-o parte și de alta a drumului Fălticeni – Dolhasca, se află așezat satul Dolheștii Mari, atestat documentar din anul 1395. Aici se află Biserica „Cuvioasa Parascheva”, zidită în anul 1481 de cumnatul lui Ștefan cel Mare, hatmanul Șendrea, care își are aici și mormântul.
Alături de biserică se află școala, înființată în 1864, iar la o bifurcație de drumuri este o casă frumoasă, spațioasă, care a aparținut fostului învățător de elită Iustin Bendescu și Elenei Bendescu. Aceștia au avut trei copii: Gheorghe (născut la 23 aprilie 1925), director la atelierul de materiale didactice al Universității „Al. I. Cuza” Iași; Eugen (născut la 13 septembrie 1927), inginer silvic la Brașov; Iustin (născut la 20 aprilie 1932), profesor universitar. Tatăl (1901-1933) lor a avut o pasiune pentru sădirea pomilor fructiferi, amenajarea unui muzeu în cadrul Școlii Generale din Dolheștii Mari și pentru grădina de zarzavat de la școală. Mama, Elena, casnică, a fost o gospodină desăvârșită și o mamă ideală. Rămânând singură, s-a zbătut să-i dea la școală pe cei trei copii și să-i ajute în realizarea aspirațiilor și a reușit datorită sacrificiilor, tenacității, perseverenței. Iustin, fiul cel mic, a făcut școala primară cu învățătoarea Elisabeta Forăscu, apoi, după școala generală, a învățat la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni și, în continuare, a urmat Facultatea de mecanică din cadrul Institutului Politehnic Iași, pe care a absolvit-o în 1956, după cinci ani de studii. A rămas la Institut până în 1997, după 41 de ani de activitate în aceeași instituție. Majoritatea timpului a fost la Catedra de termotehnică de la Facultatea de mecanică. A fost preparator, asistent, lector, conferențiar și profesor universitar. În 1961, s-a căsătorit cu Maria, mai târziu doctor în științe și medic primar la Spitalul de obstetrică-ginecologie Iași. A fost coleg de catedră cu prof. univ. Câmpan, o somitate în materie, originar din Arbore, Suceava.
A fost șef de catedră la Facultatea de mecanică, fiind nominalizat să plece în străinătate, dar n-a mai plecat din cauza Securității. A elaborat studii – „Transferul de căldură”, „Tuburi termice și pompe de căldură” –, a redactat cur-suri universitare de termodinamică și de transmitere a căldurii. În anul 1976, a obținut doctoratul ca profesor universitar, activitatea sa fiind multiplă, de înalt profesionalism și exigență.
A avut o viață plină de greutăți materiale, de tensiune, dar a trăit cu multă frenezie. În viața lui teribil de zbuciumată – mă refer doar la copilărie, când, în timpul refugiului de la Dobroslăveni, Câmpulung Muscel, l-am cunoscut mai bine – a trăit ororile celui de-al Doilea Război Mondial, a trecut prin foarte multe încercări, dar a rezistat, a izbândit. Și-a consacrat timpul studiului, lucrurile pe care le-a făcut i-au cucerit întreaga energie, în toate acțiunile lui s-a aruncat cu întreaga putere de luptă, deși pe cele mai multe avea să le părăsească pentru a încerca alte și alte experiențe, pentru a cunoaște alte domenii ale vieții. A ajuns celebru doar prin muncă. Personalitatea domnului profesor s-a dezvoltat continuu, deosebit de mult în anii maturității. Energia, îndemânarea și purtarea lui plină de demnitate, dragostea și respectul au satisfăcut dorința bunei sale mame.
Om deplin format, cu experiență bogată în variate domenii, cu o pregătire intelectuală îndeajuns de cuprinzătoare, el a trăit și trăiește din plin și păstrează în memorie ecouri durabile ale acestei experiențe de viață. Cu uriașa lui energie și marea sete de studiu, le-a acordat studenților viața lui. Departe de a fi una liniștită, tihnită, așezată, aceasta a fost însă presărată de mari satisfacții profesionale. Atitudinea lui plină de demnitate, verticalitatea, corectitudinea însoțită de severitate au contribuit la câștigarea dragostei și aprecierii studenților. Personalitatea profesorului Bendescu, cu meritele și limitele sale, se manifestă, așa cum e firesc, în zecile de studii efectuate, în activitatea profesională deosebită. Personalitatea sa a fascinat zeci de generații, adunând ca într-un potir de aur tot ce a fost mai curat, mai frumos și demn într-o carieră universitară de excepție. Rămas fără tată la vârsta de un an, viața lui a fost o zbatere, dar nu fără folos, ajungând prin extraordinar efort intelectual în vârful piramidei sociale. A trăit și trăiește în virtute și demnitate, cu conștiința împăcată.
Pentru comuna Dolhești rămâne o personalitate aleasă, alături de alți profesori universitari din această localitate: Vasile Dimitriu, Gheorghe Dimitriu, Gheorghe N. Acatrinei, Dumitru I. Liuță, Vasile V. Nechita, Ion A. Muraru (Avocat al Poporului), Gheorghe Bendescu, Mihai D. Jitaru etc., intelectuali proveniți din rândul țăranilor dolheșteni, harnici, însetați de învățătură, de carte, de lumină.
Comentarii