„Avem elevi talentați și profesori care își fac treaba cum trebuie”

A spus inspectorul general-adjunct Vasile Monacu, referindu-se la cele 46 de premii obținute de cei 50 de elevi suceveni participanți la 5 olimpiade naționale

 

Patru elevi suceveni vor ajunge în loturile olimpiadelor internaționale de limba română și fizică, datorită rezultatelor foarte bune obținute la olimpiadele naționale desfășurate în vacanța intersemestrială. Limba română câștigă teren, cu trei elevi care au obținut premiul I la faza națională de la Arad, Sabinne Marie Țăranu, clasa a X-a, la Colegiul Național „Petru Rareș, a obținut 3 distincții – o mențiune și două premii speciale, pentru sensibilitatea interpretării și pentru performanță constantă la Olimpiada de limbă și literatură română, acordat de Editura Sigma, ultimul constând într-o bursă anuală de 1200 lei. Andreea Cîmpan, clasa VII, Școala Nr. 3 Rădăuți – premiul I și un premiu special pentru cel mai bun discurs reflexiv și personalizat, iar Mihai Cârjă, clasa a XI-a, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, a obținut premiul III și premiu special pentru reflexivitatea discursului. La fizică, s-a calificat în lotul internațional Ionuț Ștefan Blesneag, clasa a XII-a, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava.
Inspectorul general-adjunct Vasile Monacu a informat ieri că 50 de elevi suceveni au participat la cele 5 olimpiade naționale organizate în vacanța intersemestrială, 33 dintre ei întorcându-se cu 46 de premii. „Două treimi dintre cei care au participat la olimpiade s-au întors cu distincții. Pe lângă clasicele premii, ei au mai obținut și altele speciale, precum și burse. Acest lucru demonstrează că în județ avem copii talentați și profesori care își fac treaba cum trebuie”, a declarat Vasile Monacu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: