Potrivit precizărilor Serviciului Public Salvamont Suceava, în următoarele zile stratul de zăpadă probabil va crește, ajungând până la 20 cm la altitudinea de 1000 – 1100 m și până la 50 – 60 cm la altitudini mai mari. Vremea se anunță nefavorabilă, cu slabe ninsori și rafale de vânt, care ieri au ajuns deja la viteze de 35 – 40 km/h și care pot fi mult mai puternice în zilele următoare. Totodată, este posibilă apariția ceței.
“Recomandăm abordarea traseelor mai ferite de vânt, cum ar fi Izvorul Alb – Cabana Rarău, Chiril – Cabana Rarău, Rusca – Cabana Giumalău. Pentru celelalte trasee montane, recomandăm abordarea lor cât mai matinal posibil, astfel încât să se poată ajunge la destinație pe timp de zi. De asemenea, să se anunțe serviciile salvamont despre traseul abordat. Și este bine ca măcar o persoană din grup să fi făcut traseul respectiv, întrucât există riscul de a nu se vedea marcajele turistice, fie din cauza ceții, fie pentru că sunt acoperite de zăpadă. Sunt în prezent nerecomandate toate traseele care urmează curba de nivel în zona alpină, din cauza pericolului de avalanșă. Mai există probleme pe toate traseele montane ce ajung în zona de creastă, din cauza zăpezii viscolite, ce uneori ajunge la 2 m grosime”, a mai precizat șeful Serviciului Public Județean Salvamont, Voicu Raia.
Echipamentul recomandat este cel de iarnă, însoțit de cel specific de bivuac pentru Călimani. Salvamontiștii mai recomandă ca, pe perioada vacanței școlare, pentru grupurile ce se deplasează la munte, de exemplu în Rarău, profesorii însoțitori să controleze dacă elevii sunt echipați corespunzător înainte de plecare și dacă au bagajul în rucsac, nu în genți, valize care îngreunează deplasarea.
Accesul auto este posibil în masivul Rarău, pe ruta Izvorul Alb – Cabana Rarău în totalitate, pentru autovehicule cu tracțiune 4X4 echipate, pe traseul Pojorâta – Rarău pe primii 8 km și pe traseul Chiril – Cabana Rarău numai pe jumătate din lungimea acestuia. Pentru masivul Giumalău, accesul auto este posibil prin Pârâul Rusca – Giumalău-cabană, numai pe primii 5 km. Turiștilor li se recomandă să apeleze pentru informații sau pentru sesizarea situațiilor dificile la numerele de telefon 0salvamont și 0745 313052
























Comentarii